Data publicării:

Oana Roman, despre relația cu tatăl ei: "E o mare durere...". De unde vine dezamăgirea vedetei

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Oana Roman a vorbit despre relația cu tatăl ei și durerea pe care acesta i-a pricinuit-o, de curând. Vedeta și-a deschis sufletul.

Alegeri prezidentiale 2024

"Relația cu tata s-a răcit foarte mult. Practic, el s-a îndepărtat treptat-treptat. Am luat lucrurile ca atare, înțeleg că așa a gândit el să facă. Nu știu dacă a făcut-o din proprie inițiativă sau forțat de împre­jurări. Încă sper să se regleze lucrurile și să simt că am un tată în viață și lângă mine, parte din viața mea și a Isei, mai ales. Nu a venit să o vadă de aproape un an și, de când ne-am mutat, nu a dorit să vină să vadă casa, probabil și pentru că nu vrea să o întâlnească pe mama.

"E o mare durere"

Pentru mine, însă, e o mare durere, întrucât îmi do­ream să se bucure pentru această realiza­re a mea și pentru că îmi doream ca Isa să fie parte din viața lui. Este singura lui ne­poată. Și, pentru ea, el este practic un stră­in. Nu cred că l-a văzut de zece ori în șase ani. Îl vede la tv uneori și mă întreabă de ce nu vine tataie să o vadă, iar eu chiar nu știu ce să-i răspund. Nu a venit niciodată cu un cadou de ziua ei sau de Crăciun. Doar acum un an, de ziua ei, a venit și i-a adus 100 de lei. De atunci, cred că nu l-a mai văzut decât o singură dată", a povestit Oana Roman pentru viva.ro.

"Nu mi-a dat niciun mesaj de Crăciun"

"L-am sunat acum câteva luni să-l rog să ne sfătuim în legătură cu școala la care să o dau, mi-a spus că nu poate vorbi și că mă sună el înapoi. A sunat după două luni, pe 26 decembrie, dar nu i-am răspuns, fiindcă eram cu ea la spital, făcuse gripă și se simțea foarte rău. Nu mi-a dat niciun mesaj de Crăciun, nici de Revelion, nici de ziua mea, de Sf. Ion. Mai mult nu am ce să spun, trageți voi concluziile", a mai spus Oana Roman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel