Data publicării:
Oana Niculescu Mizil, condamnată definitiv la închisoare
Oana Niculescu Mizil a fost condamnată definitiv la închisoare.
Oana Niculescu Mizil a fost condamnată definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
Iniţial, în octombrie 2014, un complet de la instanţa supremă a condamnat-o pe Oana Niculescu Mizil la trei ani închisoare cu suspendare, ea având şi mai multe interdicţii, printre care dreptul de a fi aleasă şi de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 10 ani.
Luni, un complet de cinci magistraţi a admis apelul Oanei Niculescu Mizil şi i-a redus pedeapsa de la trei la un an închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani. De asemenea, judecătorii au suspendat şi interdicţiile impuse de instanţa de fond. Oana Niculescu Mizil a declarat, luni, în sala de judecată, că a angajat-o pe mama sa deoarece nu a vrut nimeni să vină pe postul de consilier, ea fiind aleasă într-un colegiu 'dificil' în Rahova-Ferentari.
Mizil a precizat că a discutat cu cei de la Departamentele Juridic şi Personal de la Camera Deputaţilor şi i s-a transmis că nu exista nicio problemă dacă îşi angaja mama la biroul parlamentar.
'Mă consider nevinovată. Dumneavoastră consideraţi dacă există un pic de discriminare între mine şi ceilalţi colegi ai mei, care au avut rude angajate şi au primit doar amenzi penale. Mie nu mi se pare corect aşa ceva', le-a spus Oana Niculescu Mizil judecătorilor.
Trimisă în judecată în 2013
În septembrie 2013, Oana Niculescu Mizil a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Procurorii susţineau că ea a solicitat, în calitate de deputat, încadrarea în muncă a mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ştefănescu, în cadrul biroului său parlamentar, şi a avizat contractul individual de muncă prin care, în perioada mai 2009 - septembrie 2011, aceasta a realizat foloase materiale în cuantum de 65.697 lei.
Ancheta în acest caz a început în urma unei sesizări trimise la Parchetul General de către Agenţia Naţională de Integritate. În martie 2015, Oana Niculescu Mizil a demisionat din Parlament.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News