Oana, după infarctul lui Viorel Lis: Mă rog la Dumnezeu! Cred în iubirea noastră și sper să îi dea forță
Oana Lis a vorbit despre starea în care se află acum fostul edil al Capitalei, Viorel Lis.
"M-am speriat foarte tare cu Viorel, din fericire am acționat la timp, salvarea a venit repede și a ajuns pe mâini bune la Spitalul Floreasca! Până am pregătit eu actele lui, pastilele, până m-am îmbrăcat să merg și eu cu mașina, deja îl băgaseră de urgență în sală și îi puseseră stentul la inimă, care se face în cazul angiografiei probabil, analizei aceea specifice care intră pe vene și vede cât de afectată este zona. Acum este la terapie intensivă, nu sunt cu el, că așa sunt normele, nu ai voie să intri momentan. Cauza bolii, de fapt, este diabetul. Diabetul este o boală foarte perversă care te mănâncă pe interior, macină toate organele, toate sistemele. Într-adevăr, cu toate bolile lui, și la vârsta pe care o are, este un risc”, a povestit Oana Lis, pentru ciao.ro.
"M-am dus la biserică să mă rog. Mi-e dor de el"
"Cum mă simt eu? Am încercat să fiu tare, să mă orientez pe soluții, pentru că m-am dus la biserică să mă rog, să fie bine, să vină acasă. Mi-e dor de el, mi-e dor să vorbesc cu el. Și toate locurile prin care am trecut azi prin București îmi aduc aminte de el. Sper să fie bine și de data asta. Nu e vorba de ghinion, e vorba că are o boală. Și, na, inclusiv și cu piciorul, cu arsură la picior, era spre vindecare, dar după multe tratamente și așa”, a mai spus Oana Lis.
"Cred în iubirea noastră și sper să îi dea forță"
"Refuz să mă gândesc la ce este mai greu, vreau să mă mențin pozitivă. Știu că Viorel este la unul dintre cele mai bune spitale din România, o secție de cardiologie extraordinară, că a ajuns în timp util la spital, stând în centru. Mă susțin prietenii și mă rog la Dumnezeu. Cred în iubirea noastră și sper să îi dea forță și de data asta!” a mai spus Oana Lis.
Vezi și: Viorel Lis a ars în pat. A adormit cu piciorul pe radiator. E internat cu arsuri grave
Oana Lis, HĂRȚUITĂ la cabinet: Încerc să mă calmez. Mă sună tot felul de frustrați
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News