Oana Bulai: Oare cei care au votat PNL și USR-PLUS sunt mulțumiți de guvernare?
Deputatul PSD Oana Bulai întreabă cei care au votat PNL și USR-PLUS sunt mulțumiți de modul în care cele 2 partide guvernează.
„Ultimele zile au scos în evidență un lucru: România este prinsă în bătălia pentru putere ce are loc în cele două partide aflate la guvernare. Singurii care par a fi stabili și constanți în privința guvernării sunt doar cei din UDMR.
Zilele trecute, ministrul de finanțe a fost revocat fără niciun argument. De fapt, a fost unul singur: așa au vrut mușchii premierului Cîțu! Cu câteva zile în urmă, același premier Cîțu se lăuda că „economia României are, datorită Guvernului, cea mai rapidă revenire după o criză economică din ultimii 100 de ani”. Acum, ce să înțelegem după revocarea ministrului de finanțe? Că recunoaște și Florin Cîțu că economia duduie doar în capul lor? Dar, trecând peste asta, pare că premierul are o dublă personalitate, problemă care poate fi tratată de specialiști”, a transmis Oana Bulai.
De ce a fost dat afară Nazare?
„Revenind la revocarea ministrului de finanțe, impresia generală a fost una simplă și, cel mai probabil, cea corectă: ministrul nu a fost în tabăra care trebuie din PNL. Mai exact, pentru că Alexandru Nazare nu l-a susținut pe prim-ministru în partid și nu a răspuns la comenzile lui, evident, că a trebuit să plece. De ce? Pentru că îi încurca socotelile premierului Cîțu, de fapt ale candidatului la șefia PNL Cîțu.
Numai că aceste încordări de mușchi între candidații la șefia PNL afectează guvernarea României. Premierul e mai mult în campanie internă decât la guvernare. Miniștrii care nu sunt cu el sunt împotriva lui și trebuie să plece. Probabil că la rectificare și județele care îl susțin vor fi „favorizate”. O ținem dintr-o criză politică în alta într-o perioadă în care România trăiește pe datorie și în care cu toții speram să vedem soluții pentru redresarea economică”, mai spune ea.
Stabilitatea ar trebui să fie cheia pentru economie
„În mod normal, în perioadă de criză, stabilitatea ar trebui să fie cheia pentru economie. Să dai afară ministrul de finanțe doar pentru că așa ai vrut tu, prim-ministru, arată doar iresponsabilitate. Dar când a fost oare Florin Cîțu responsabil? Să nu uităm că e același om care a fugit de funcția de prim-ministru la debutul pandemiei de Covid-19.
Dar nu e vorba doar de cei din PNL și propria lor bătălie internă. Și în cazul celor de la USR-PLUS lucrurile stau la fel. Suntem blestemați să îi avem pe ministrul Ghinea pe mai departe la fonduri europene, pe ministrul Năsui la economie, pe Stelian Ion la justiție și pe Cătălin Drulă la transporturi în condițiile în care aceștia nu performează. Domnul Ghinea a dat chix în privința PNRR. Domnul Năsui a anulat măsurile pentru IMM-uri, iar multe firme românești încă așteaptă banii promiși. Domnul Drulă face poze cu șantierele din țară, dar nu se întâmplă nimic în privința infrastructurii. În cazul domnului Stelian Ion reforma din justiție pe care a promis-o s-a rezumat doar la desființarea Secției Speciale”, a adăugat aceasta.
Nimeni nu îi schimbă
„Cu toate acestea, nimeni nu îi schimbă pentru că ar face valuri în USR-PLUS în privința alegerilor pentru funcția de președinte. Și atunci, fie Dan Barna, fie Dacian Cioloș ar avea de pierdut. Performanța actualei guvernări lasă de dorit. Parcă trăim o criză politică ce nu se mai termină. Sunt sigură că cei care au votat PNL și USR-PLUS anul trecut nu se așteptau la așa ceva. Tocmai de aceea eu mă întreb: sunt mulțumiți oare cei care le-au acordat votul de încredere de modul în care gestionează guvernarea României?”, a conchis Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News