Oana Bulai, la conducerea organizației PSD Roman
Sunt onorată de încrederea pe care colegii mei din PSD Roman mi-au acordat-o azi pentru a fi președintele organizației pentru următorii 4 ani, a precizat deputatul de Roman, Oana Bulai.
"Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea pe care mi-ați acordat-o și pe care mi-o arătați de fiecare dată!
Funcția de președinte al organizației nu doar mă onorează, ci mă și responsabilizează. Îmi voi folosi toată puterea, toată determinarea și toată ambiția, astfel încât să facem cinste filialei județene a PSD Neamț, dar și la nivel național, prin rezultatele noastre.
Azi am întors o nouă filă în istoria organizației PSD Roman. Le mulțumesc că au fost alături de mine președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, primarului Târgului Neamț, președintele interimar al PSD Neamț, Daniel Harpa, colegelor mele Florentina Moise, președintele PSD Piatra Neamț, și Carmen Elena Nastasă, președintele organizației de femei a PSD Neamț, lui Adrian Nita, prefectul județului Neamț, domnului Neculai Puscasu, președintele organizației de pensionari a PSD Neamț, lui Lucian Manole, președintele organizației de tineret a PSD Neamț dar și primarilor și primărițelor PSD din județul Neamț, cei care sunt sufletul filialei noastre.
Vreau să le mulțumesc colegilor din PSD Roman că îmi sunt alături. Împreună putem fi acea forță politică de care Romanul are nevoie.
Nu am fost niciodată un om individualist. Ce mă caracterizează este munca în echipă. Mie echipa îmi dă viață, îmi oferă perspectivă, îmi dă forță!
Sunt foarte mândră de tot ce am realizat împreună cu echipa mea de la PSD Roman! Tot ce am împlinit și tot ce am făcut este datorită și împreună cu ei.
Vă mulțumesc că îmi oferiți în fiecare zi ocazia să fac parte dintr-o echipă dinamică și unită, formată din oameni ambițioși, curajoși, pregătiți pentru a face politică pentru romașcani!", a precizat Oana Bulai într-o postare pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News