Data publicării:

Oamenii au modelat creierele câinilor prin înmulţirea selectivă

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Prin înmulţirea selectivă a câinilor în vederea încurajării unor comportamente specifice oamenii au modelat creierele acestora, conform unui studiu efectuat la Universitatea Harvard din Statele Unite, citat de Press Association.

De-a lungul a câteva sute de ani, oamenii au încurajat înmulţirea câinilor domestici cu anumite trăsături comportamentale pentru a îndeplini mai bine diverse sarcini, precum vânătoare, păstorit, pază sau însoţire.

O echipă de oameni de ştiinţă a dorit să afle cum şi dacă înmulţirea selectivă a afectat creierul câinilor.

Erin Hecht de la departamentul de biologie evoluţionistă din cadrul Universităţii Harvard, alături de colegii săi, a analizat cu ajutorul examinării imagistice prin rezonanţă magnetică informaţii privind 62 de câini de sex masculin şi feminin din 33 de rase.

Echipa de cercetători a observat variaţii semnificative în structura creierului, care nu erau asociate mărimii corpului sau formei craniului, conform studiului publicat în Journal of Neuroscience.

Oamenii de ştiinţă au examinat regiunile cerebrale cu cele mai multe variaţii, la toate rasele analizate printre care s-au numărat Beagle, Dachshund, Greyhound şi Labrador, şi au generat hărţi cu şase reţele neuronale cu anumite funcţii, asociate cu cel puţin o caracteristică comportamentală.

Variaţia comportamentelor între rase a fost corelată cu variaţia anatomică a celor şase reţele neuronale, au precizat cercetătorii.

O analiză filogenetică - ce vizează filiaţia speciilor şi dezvoltarea lor în timp - a relevat faptul că majoritatea schimbărilor s-au petrecut în perioada ramurilor terminale ale arborelui filogenetic al câinelui, ceea ce indică o selecţie intensă şi recentă la rasele individuale.

Potrivit cercetătorilor, aceste rezultate stabilesc faptul că anatomia creierului variază semnificativ la câini, probabil datorită selecţiei realizate de om pentru încurajarea unor comportamente specifice.

Aceste rezultate indică faptul că, prin reproducerea selectivă, oamenii au modificat semnificativ, în moduri diferite, creierul diferitelor linii genealogice de câini domestici, au notat autorii studiului.

În cazul tuturor celor şase reţele neuronale, oamenii de ştiinţă au identificat corelaţii semnificative cu cel puţin o specializare comportamentală. Spre exemplu, Reţeaua 2, care implică regiuni ce promovează prelucrarea informaţiilor olfactive, demonstrează o corelaţie semnificativă cu vânătoarea bazată pe miros. De asemenea, Reţeaua 3, care implică regiuni ce promovează mişcarea ochilor şi navigarea spaţială, indică o corelaţie semnificativă cu vânătoarea bazată pe simţul vizual.

La nivel filosofic, aceste rezultate ne indică ceva fundamental despre propriul nostru loc în regatul animalelor mari - am modelat sistematic creierul unei alte specii, au adăugat autorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel