Oameni VS Cai sălbatici - Tema unui festival din Spania - Galerie foto -
Rapa das Bestas, festivalul anual din Spania, satul San Lorenzo de Sabucedo, nu este pentru cei slabi de inimă. În cadrul acestuia se dau bătălii între cai sălbatici si oameni.
Autor:Mihaela Budescu
Cu o tradiţie de 400 de ani, la Rapa das Bestas, în traducere “Recolta Bestiilor”, participă localnici care trebuie să doboare caii, iar mai apoi să le recolteze coada și coama.
Cei care se luptă cu caii se numesc Aloitadores. Aceştia merg în grup de trei: unul prinde calul prin spate, altul care îl apucă de gât, iar al treilea îi taie coada. Participanţii îşi folosesc doar mâinile. Nu au voie cu unelte sau frânghii.
Festivalul a fost condamnat de cei care apără drepturile animalelor, însă localnicii s-au apărat spunând că este o oportunitate de a vedea nevoile animalelor,în caz de sunt bolnave sau infectate de paraziţi. Tăierea coamei şi a cozii acestora previne supraîncălzirea animalelor în lunile prea calde.
Dupa festival, caii sunt duşi înapoi în munţii din Galicia, unde sunt lăsaţi liberi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News