O tânără prezentă la meciul din Giuleşti a suferit arsuri de la torţe
O tânără de 18 ani a suferit arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului după ce suporterii au aruncat cu materiale pirotehnice spre teren, la partida Rapid – FC Braşov, disputată azi, pe stadionul Giuleşti.
Încă de la începutul partidei, suporterii echipei Rapid au aprins torţe. Conform declaraţiilor date agenţiei Mediafax de purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Niculae, „majoritatea erau cu o mare putere calorică", iar unele au fost aruncate unele dintre acestea spre teren. Una dintre torţe a lovit o tânără de 18 ani din galerie, care a suferit arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului, mai ales în zona feţei şi a gâtului. Fata a fost transportată la Spitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri, pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
La finalul partidei, analizând imaginile surprinse din galerie, jandarmii au identificat şase persoane care au fost duse la secţia de poliţie competentă, pentru că au aruncat cu materiale pirotehnice spre teren. Acestora li s-au întocmit acte de constatare şi au primit interdicţie de a se afla pe o arenă sportivă pe perioade de la unu la trei ani. Cei şase suporteri riscă, de asemenea, închisoare de la trei luni la doi ani pentru vătămare corporală din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News