Data publicării:
Cum a reușit o șoferiță să scoată de pe șine mocănița Huțulca de la Moldovița, Suceava, plină cu turiști - Video
Locomotiva Mocăniței Huțulca de la Moldovița a deraiat de pe șine, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism.
Accidentul s-a petrecut pe drumul comunal 176 din comuna Moldovița, după ce o femeie aflată la volanul unui autoturism a pătruns în drumul principal dintr-o curte laterală, fără a se asigura. În urma impactului trenulețul a sărit de pe șine, iar autoturismul a fost serios avariat, însă nimeni nu a fost rănit.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, în timp ce Mocănița efectua o cursă cu turiști pe traseul dintre Moldovița și satul Argel. La un moment dat, o femeie aflată la volanul unui Volkswagen în care se afla și copilul acesteia nu s-a asigurat la ieșirea din curtea gospodăriei și a izbit cu autoturismul locomotiva care tocmai trecea prin fața casei. În urma impactului locomotiva a deraiat, iar autoturismul a fost grav avariat și prins între gardul gospodăriei și mecanismul de tracțiune al locomotivei. Din fericire, nici femeia aflată la volan și nici copilul nu au fost răniți.
Turiștii au coborât din tren după ce s-au speriat de cele întâmplate și au fost preluați pentru a fi transportați spre destinație, iar mecanismul de producere al accidentului va fi investigat de polițiști. Din primele cercetări efectuate, se pare că vinovată de producerea accidentului ar fi femeia de la volanul mașinii, care nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată. Trecerile la nivel cu lalea ferată îngustă din comuna Moldovița sunt semnalizate cu Crucea Sf. Andrei. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru distrugere din culpă, scrie Monitorul de Suceava.
Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News