O simplă analiză de sânge poate depista cancerul pulmonar
Data publicării:
Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern
WhatsApp
analize cancer
analize cancer

Cancerul la plămâni va fi depistat printr-o metodă foarte simplă – cu ajutorul unei analize de sânge. O versiune a testului va fi disponibilă comercial chiar de la sfârșitul lui 2013.

Testul poate distinge – în peste 90% din cazuri – nodulii pulmonari benigni de cei canceroși. Se bazează pe analizarea unei serii de proteine din sânge, după cum arată experții de la un laborator de cercetare din SUA.

Practic, în momentul în care acel grup de proteine este detectat, concentrația lor permite doctorilor să afle dacă o mică leziune din plămân (de până la trei centimetri) este de natură gravă sau mai puțin periculoasă.

“Studiul arată faptul că această tehnologie este capabilă să detecteze semnătura moleculară a cancerului pulmonar măsurând prezenţa multiplelor proteine din sângele pacientului“, a spus Paul Kearney, principalul autor al cercetării. Acele proteine sunt asociate cu mai multe mecanisme de dezvoltare a cancerului, precum creşterea şi proliferarea celulelor, inflamaţiile pulmonare şi oxidarea celulară, notează Indidx.com.

Testul le va face munca mult mai ușoară medicilor. În prezent, acestora le este destul de greu să hotărască ce trebuie să facă dacă descoperă un nodul în plămânul unei persoane. Motivul este simplu – ”este foarte dificil să ştii dacă acea leziune prezintă sau nu prezintă riscul de a fi canceroasă“, a declarat  Kenneth Fang, coautor al studiului.

Până acum, pentru a determina natura leziunii, doctorii apelau la biopsie sau la intervenții chirurgicale, acest test urmând să facă viața mai ușoară atât medicilor, cât și pacienților. În cel mult trei luni, o versiune a testului va fi comercializată pe piață.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel