Data publicării:

O scrisoare a Andreei Vass adresată deputaților, returnată pe motiv că nu are același rang cu aceștia

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Andreea Vass
Andreea Vass

Consilierul primului-ministru, Andreea Paul Vass, a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor prin care solicită Parlamentului să comunice numele delegatului care să participe la Consiliul Național pentru Competitivitate. Această scrisoare i-a fost retrimisă cu indicația ca documentul să fie retrimis sub semnătura unui reprezentant al Guvernului de același rang cu deputații din BP.

Secretarul Camerei Deputaților, Dumitru Pardău, a explicat că Andreea Paul Vass a transmis o scrisoare prin care solicită Parlamentului să comunice numele delegatului care să participe la Consiliul Național pentru Competitivitate.

"Această scrisoare va fi transmisă dnei Vass, în așa fel încât scrisoarea să revină în Parlament, dar din partea unui reprezentant al Guvernului de rang identic cu conducerea Camerei. S-a solicitat din partea colegilor noștri din Biroul Permanent ca această scrisoare să fie transmisă chiar de premier sau alt reprezentant", a explicat Pardău.

Consiliul Național pentru Competitivitate (CoNaCo) a fost înfiinţat recent printr-un memorandum al Guvernului şi se află sub coordonarea Andreei Paul Vass. Din structura CoNaCo fac parte, în proporţii egale, decidenţi din 20 de instituţii centrale, experţi din mediul academic şi universitar şi 40 de reprezentanţi ai companiilor cele mai mari angajatoare şi cele mai mari contributoare la bugetul de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel