Am aflat că pe 19 noiembrie va avea loc un mare bal în imobilul de două etaje din strada Christian Tell, colț cu strada Biserica Amzei (peste drum de Ambasada Franței), clădire care a aparținut faimoasei demimondene Maria Mihăescu (1885-1968), cunoscută sub numele de Mița Biciclista.

Cât privește frumoasa clădire care astăzi și-a recăpătat strălucirea inițială datorită restaurării, aceasta este considerată – chiar și de un istoric de talia regretatului Neagu Djuvara – că a fost un dar al Regelui Ferdinand. 

Am găsit o mărturie foarte interesantă, cvasi-necunoscută, privitoare la Mița Biciclista, datorată avocatului Ion Dumitrescu, autor al unui remarcabil volum de evocări, intitulat Așa i-am cunoscut, apărut în două ediții, ultima la editura clujeană Eikon în anul 2013. Volumul este, de altfel, prefațat de criticul și istoricul literar Emil Manu. 

Iată circumstanțele în care avocatul Ion Dumitrescu a fost martorul unei scene petrecute în anul 1957, într-o sală a Tribunalului Raional „I.V. Stalin” din Piața Amzei. Ion Dumitrescu se afla acolo în calitate de avocat pledant. Iată ce povestește: „A urmat apoi un dosar ce avea ca obiect o cerere de amânare a executării pedepsei de trei luni de zile, din motive medicale, pentru nepredarea unei monezi-medalion din aur. La strigare, s-a prezentat o doamnă în fața instanței arborând o ținută de intelectuală rasată, trecută bine de 70 de ani, îmbrăcată într-o rochie neagră, care îi accentua nota de noblețe, dar și de demnitate. // Prezida ședința o prietenă de-a mea, judecătoarea Bârlogeanu. // Cunoscând dosarul, președinta completului de judecată s-a adresat petiționarei pe un ton compătimitor:

– Bine, doamnă, de ce nu ați predat moneda și ați riscat o condamnare la închisoare?

– Dumneavoastră, doamnă președintă, i-a răspuns aceasta, sunteți tânără, nu ați auzit de mine. Eu sunt celebra Mița Biciclista, prima femeie care a circulat prin București, în epocă, pe bicicletă. Nu am știut că trebuie să o predau. Aveam această bijuterie de la bunica mea și o purtam la gât în memoria ei. Eu, care după Primul Război Mondial am împărțit de bunăvoie moșia la țărani, eu, care le-am construit în sat școală și biserică pe banii mei, nu predam această monedă dacă știam că nu am voie să o dețin? 

La auzul acestor vorbe, toată asistența a lăcrimat, inclusiv cea care o judeca. Sunt sigur că fiecare dintre cei prezenți – întocmai ca și mine – și-a spus în gând: `Ce oameni demni am avut și i-am batjocorit! În ce regim barbar am ajuns să trăim!`. Am fost sigur că instanța va pronunța o hotărâre favorabilă condamnatei” (op. cit., pp. 156-157).

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News