Data publicării:

O săptămână vacanţă de Paşti în 2019!

Autor: George Mihail Pârvan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Anul viitor, Sfintele Paşti pică pe 28 aprilie. Cum Vinerea Mare şi a doua zi de Paşti, adică luni, sunt libere prin lege, doar 30 aprilie îi desparte pe români de o vacanţă de cel puţin o săptămână.

Sunt veşti bune pentru români. Anul viitor, Sfintele Paşti va fi pe 28 aprilie. Parlamentarii au votat, deja, că Vinerea Mare, ca şi a doua zi a Sărbătorilor de Paşti, luni, reprezintă momente de relaxare, aşa că ar mai rămâne o singură problemă. Ziua de marţi, 30 aprilie. Aleşii neamului s-au dovedit darnici în privinţa zilelor libere, astfel încât nu ar fi prima oară când ar decide să se dea încă un liber înainte de 1 mai. Care, spre mulţumirea tuturor, reprezintă, de asemenea, zi de sărbătoare legală.

Se poate face un miniconcediu

Cine are inspiraţia să ceară două zile de concediu pentru joi, 2 mai, şi pentru vineri, 3 mai, ar avea o adevărată vacanţă. S-ar aduna, astfel, 10 zile libere consecutiv. Prilej pentru cei care îşi plănuiesc de acum vacanţele, să se distreze foarte bine încă din primăvară, la mare ori la munte. Dacă şi vremea va fi prielnică, atunci de câştigat vor avea şi cei din domeniul turismului. Aceştia, la rândul lor, ar fi extrem de bucuroşi dacă legiutorii i-ar ajuta pe cei care muncesc şi le-ar da liber pe 2 şi pe 3 mai.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel