Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
O sacoșă de la Carrefour apărută în filmul "Buletin de Bucureşti" din 1982 ridică întrebări despre călătoria în timp. Mircea Diaconu elucidează misterul
FOTO: Agerpres
Internetul a fost dat peste cap, zilele acestea, de o poză misterioasă...
În filmul „Buletin de Bucureşti” din 1982, realizat în perioada comunistă, la minutul 1:23:17 apare un detaliu neașteptat: un bărbat poartă o pungă cu sigla Carrefour! Această descoperire stârnește curiozitate, având în vedere contextul istoric al epocii respective. Citește mai multe detalii despre teoriile internauților aici.
În cadrul Interviului zilei, emisiune difuzată pe DC News și DC News TV, jurnalistul Val Vâlcu și actorul Mircea Diaconu au încercat să ridice vălul de mister care se așterne asupra acestui stop-cadru.
Sursa: captură video
"Astăzi, în Buletin de București, găsește telespectatorul... o sacoșă de la Carrefour... în anul 1982. Cum privim aceste lucruri — e o călătorie în timp?", întreabă Val Vâlcu.
"Să ne gândim la Jules Verne, că a venit vorba... Dacă citești Jules Verne și te gândești când a trăit și când a scris, și mai ales că nu prea a călătorit...
E contemporaneitatea întreagă acolo (n.r., în scrierile acestuia). Sunt marile descoperiri, sunt toate acolo. Dar nu asta e problema, că discutăm despre o pungă în clipul ăsta. Mă miră discuția asta.
Am văzut și eu filmul, vă dați seama, de mai multe ori. N-am văzut niciodată punga asta, dar mă rog, dacă așa (n.r., se discută)...", spune Mircea Diaconu.
"Adică nu v-a sărit în ochi"? întreabă Val Vâlcu.
"Nu mi-a sărit în ochi nici mie și nici altora din jurul nostru. Acum, dacă are timp cineva să se uite cu lupa la un film vechi...", spune Mircea Diaconu.
"Mă gândesc că s-a întâmplat o coincidență — cineva a pus stop-cadru, că acum, cel puțin, poți face lucrurile astea pe internet. De exemplu, a vrut să meargă până la ușă, pentru că a sunat cineva, iar dispozitivul a rămas pe stop-cadru întâmplător", adaugă Val Vâlcu.
"Bineînțeles, bănuiesc că nu era expusă în mod intenționat sau intrată în scenariu în dramaturgie. Nu. În niciun caz. Trecea și ea pe acolo", lămurește Mircea Diaconu.
Obiectul "misterios" nu a atras atenția la acea vreme
"Dar când ați filmat, nu v-a atras atenția un obiect?", întreabă Val Vâlcu.
"Nu, și nici nu cred că era o problemă", răspunde Mircea Diaconu.
"Deci nu era o problemă, pentru că pungi de tipul ăsta existau în România. Nu existau pe toate drumurile (n.r., într-adevăr).
Sau te duceai la alimentară să cumperi oase de pui, tacâmuri, și să-ți dea în pungă...", adaugă Mircea Diaconu.
"Trebuia să vii cu punga de acasă", mai spune Val Vâlcu.
"Punga era un obiect cu importanța și semnificația sa la vremea aceea.
O dată pentru că dacă te vedeai cu cineva, ieșeai de pe strada ta și vedeai o cunoștință în față.
În primul rând, nu te uitai la ochii ei (n.r., ai persoanei), ci la pungă. Și întrebarea era de unde e, sau ce-ați găsit (...).
Punga occidentală avea valoarea sa. Existau shop-uri cu shop-iste de tot felul și anumiți oameni care aveau acces la shop.
Și când te duceai să cumperi ceva de la shop, îți dădea într-o pungă din aia. Deci pungile intrau totuși, într-un fel, în țară. După care circulau, că aici e problema.
Acum punga se aruncă. Îți folosește? Nu. Acum se aruncă.
Punga conta foarte mult. Apărea, nu știu, cadou la un medic, la ziua cuiva...Adică altceva era dacă puneai într-o pungă...", mai spune Mircea Diaconu.
Pungile occidentale aveau valoarea lor
"Și erau (n.r., pungi specifice) pentru țigări. Nici nu știu dacă mai există HB, Marlboro... Adică dădeai un cartuș de Kent cadou într-o pungă de Marlboro, că punga de Marlboro se găsea, Kent-ul la fel...", adaugă Val Vâlcu.
"Pungile occidentale aveau valoarea lor în sensul ăsta. Deci existau pe piață totuși. Nu trebuia să fie și Carrefour-ul însuși în România...", adaugă Mircea Diaconu.
"Dar nu plecai de acasă fără o pungă în buzunar, că cine știe, dacă intersectezi un magazin în care «se bagă» ceva...", relatează Val Vâlcu.
"Doamnele, mai ales, (în gențile dânselor minunate și speciale) aveau de regulă o pungă", mai spune Mircea Diaconu.
"Și era refolosită? Se puneau la uscat?", întreabă Val Vâlcu.
"Da, le spălau. Asta am văzut cu ochii mei.
Spălau alte rufe și pungi cu valoare (n.r., și le puneau pe toate) la uscat. Nu (n.r., vorbim despre) pungi banale sau pungi simple, nu", adaugă Mircea Diaconu.
"Circula și un fel de comerț paralel în zona asta gri cu cei care reușeau să iasă peste graniță (marinari, piloți de avioane, cei care mai lucrau la petrol, în Africa)", mai spune Val Vâlcu.
"(N.r., Într-adevăr, așa-zișii) arcoviști — (n.r., atunci era) ARCOM-ul. ARCOM-ul înseamnă toți aceștia care lucrau pe afară și care aveau valută.
Aveau voie să aibă valută", completează Mircea Diaconu.
"Și ei puneau în circulație diverse obiecte...", spune Val Vâlcu.
"Veneau cu ele", adaugă Mircea Diaconu.
"Dar și actorii circulau", mai spune Val Vâlcu.
"Mai circulau în turnee mărunte, din când în când, (în anii '80, mai spre deloc). Și, mă rog, nu înseamnă că veneau de acolo, dar...
Punga avea valoare dacă plecai, să zicem, cu teatrul la Moscova. Păi la Moscova, dacă puneai pe masa unei dejurnaia [nu știu dacă știți ce înseamnă dejurnaia — (n.r., sunt în) hotelurile uriașe ale lor].
La fiecare etaj aveau o dejurnaia. Dejurnaia înseamnă... în traducere banală — de serviciu. O doamnă, de regulă (...) care avea o măsuță și care vedea tot culoarul, toate ușile, inclusiv ușa din fundul culoarului, care era un băruleț de ceva de mic dejun sau lucruri de tipul ăsta. Dacă îți doreai să mănânci ceva, plăteai (...). Dar (n.r., în cazul) dejurnaia — ochii ei vedeau tot pe acolo, știi?
Ori dejurnaia, ori bărulețul ăla mai înghițea câte un cadouaș de tipul ăsta cu beneficiile respective. Adică, atunci când plecau în turneu oamenii (cel puțin în meseria mea, nu mă apuc acum să amănunțesc, dar de principiu), mai luau câte ceva (...).
Diurna era atât de mică, încât nici muștar nu puteai să iei de acolo (...). Garcița se numește. Credeți că nu știu... Îmi aduc aminte. Erau și tricouri inscripționate, T-shirt-uri de tot felul. Și astea aveau valoare.
Unul dintre colegii mei, la un moment dat, când eram într-un turneu și ne aflam în cameră a luat un T-shirt, l-a pus pe umăr și a zis mă duc să mănânc. Înțelegeți ce vreau să spun?", povestește Mircea Diaconu.
"Adică îl schimba pe mâncare", observă Val Vâlcu.
Ascultă în continuare întâmplările actorului Mircea Diaconu aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
