Data publicării:
O româncă de 30 de ani, răpită de teroriștii Hamas în octombrie. Mama tinerei: Ultima dată când am auzit-o
O româncă de 30 de ani a fost răpită de teroriștii Hamas în octombrie, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic de ea.
Doron, o româncă de 30 de ani, a fost răpită de teroriștii Hamas pe 7 octombrie. De atunci, nimeni nu a mai reușit să ia legătura cu ea. Mama și mătușa tinerei au povestit, la Antena 3 CNN, detalii tulburătoare din ultima zi în care au auzit-o.
Potrivit acestora, Doron a fost capturată de teroriștii din gaza în dimineața zilei de 7 octombrie, aflându-se singură acasă. Femeia ar fi avut doar câteva secunde la dispoziție să-și anunțe familia, înainte să fie răpită, sunând-o pe mama ei.
Românca este asistent veterinar, suferă de o afecțiune la stomac, iar, potrivit familiei, necesită tratament constant. Din păcate, nimeni nu știe dacă ea este bine sau în ce stare se află acum.
Mama tinerei: Este foarte frumoasă, mi-e frică de ce ar putea să-i facă
"A avut doar un minut să sune și să spună: "Mama, mi-e frică, m-au luat". A fost ultima dată când am auzit-o. Nu știu unde este, nimeni nu a văzut-o. Este foarte frumoasă, mi-e frică de ce ar putea să-i facă. Este frumoasă și în interior. Noi ne gândim mereu la ea și facem tot ce putem să o aducem de acolo. O iubim și facem tot să o aducem înapoi!
Nu vreau să gândesc altceva decât că ea o să vină înapoi. România este a doua casă a noastră. Noi venim la cea de-a doua casă să ne rugăm să o aducă înapoi pe Doron", a spus mama tinerei.
Foto: Captură video Antena 3 CNN.
Mătușa femeii: Fiecare minut contează
Mătușa tinerei speră ca Doron să aibă puterea necesară de a rezista până va fi salvată din mâinile teroriștilor.
"Dăruiește foarte mult! Iubește copiii, își iubește nepoții, animalele, este toată un dar. Îi transmitem foarte multă putere și foarte multă dragoste, să mai rezite puțin, până când, poate, cineva o să facă ceva. Fiecare minut contează", a spus mătușa tinerei.
În prezent, potrivit Ministerului de Externe al României, trei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, sunt ostatice în Fâșia Gaza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News