Data publicării:
O româncă a dispărut în Istanbul. ”Distribuiți acest anunț pentru a ne ajuta să o găsim pe Nicoleta! Orice informație contează!”. FOTO în articol
O româncă aflată în vacanță în Istanbul a dispărut.
Originară din Câmpulung, Argeș, românca, pe numele său Nicoleta Melania Toma, a dispărut în timp ce se afla în vacanță în Istanbul. Nicoleta are 39 de ani, 1,60 m și 70 de kilograme, arată Poliția Română. Are părul negru, drept, de lungime medie, și ochii căprui. În data de 15 august, aceasta a plecat în vacanță în Istanbul. Din 17 august, a dispărut.
”Dacă aveți informații vă rugăm să contactați imediat la numerele de telefon. Date de contact: (0746) 632 609, (0752) 081417, (0721) 144 932. De asemenea, puteți contacta Poliția la numărul de urgență 112. Distribuiți acest anunț pentru a ne ajuta să o găsim pe Nicoleta! Orice informație contează!” arată un mesaj publicat pe Facebook. Aceasta era cazată într-un apartament din zona Beyoğlu.
Altă dispariție în Istanbul. Misterul din jurul inginerului găsit după o lună
În 2018, un alt român a dispărut cam în aceeași perioadă în Istanbul. El a fost găsit atunci după o lună, incoerent, și repatriat. Românul vizita Topkapi, alături de familie, când s-a abătut de la traseu și a dispărut fără urmă. Niște cetățeni turci l-au găsit pe român atunci, rătăcind pe străzile din Istanbul. Bărbatul este din Ploiești, iar, după repatriere, a fost internat la Spitalul Elias din București. Familia încerca, la acel moment, să afle ce s-a întâmplat cu bărbatul în luna în care a dispărut.
Poliţiştii spuneau că nu l-au putut audia pe bărbatul de 51 de ani, inginer în Ploieşti. Starea sa psihică nu a permis anchetatorilor să afle ce i s-a întâmplat în intervalul scurs de la dispariţie.
Bărbatul dispăruse în condiţii neclare în timp ce se afla cu soţia, fiica şi alte câteva rude în vacanţă, în Istanbul. Erau cu toţii în curtea Palatului Topkapi, când el s-a dus să cumpere bilete de intrare. Nu s-a mai întors, iar de atunci n-a ştiut nimeni nimic de el.
Când a fost găsit pe străzi, bărbatul știa numele soției și pe cel al fiicei, dar și că este din România. Și cam atât. Era murdar, slăbit și nu mai avea nici verighetă. A trăit, în luna în care a bântuit pe străzi, din mila trecătorilor, cu apă și covrigi. Era îmbrăcat ca-n ziua dispariției. A crezut că tinerii care l-au ajutat erau niște persoane cărora le pusese o centrală pe gaz.
Citește și:
Schimbare dramatică în Istanbul. ”E primul an când niște mizerii din acestea îmi umbresc vacanța...”. Reacții incredibile, ce au pățit românii
Sărăcia tot mai accentuată din Turcia și devalorizarea monedei care nu-și mai revine par că-și pun amprenta puternic pe calitatea turistică a Istanbulului.
”Sunt în Istanbul de câteva zile și vreau să vă spun că anul acesta am observat o schimbare, și nu în bine, în zona Bazarului și nu numai. Cred că din cauza inflației, vânzătorii au devenit foarte agresivi, sunt disperați, parcă, după câștig. Îți bagă în ochi produsele lor și dacă le spui nu, fac tot felul de scheme, fără să se ferească, efectiv, sau strigă că ești țigan. Și asta fără să porți vreo discuție cu ei. Era cât pe ce să-l pocnesc pe unul... Asta mai trebuia... E primul an când niște mizerii din acestea îmi umbresc vacanța. Cei mai în vârstă mai au puțin respect, dar sunt niște mucoși care se manifestă fără minim de bun simț. Asta e! Am vrut să știți...” a scris o româncă turistă în Istanbul pe grupul de profil ”La pas in Istanbul - informații utile”. Citește continuarea aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News