Data publicării:

O revistă conservatoare din Polonia a distribuit autocolante anti-gay

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Cultura
WhatsApp

Revista poloneză Gazeta Polska, apropiată de guvernul conservator, a distribuit miercuri cu ediţia sa săptămânală autocolante anti-LGBT, o iniţiativă condamnată de opoziţie şi de ambasadoarea americană Georgette Mosbacher, relatează AFP şi Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

Drepturile minorităţii gay au devenit un subiect de dezbatere intensă în această ţară majoritar catolică, înaintea alegerilor parlamentare programate pentru toamnă.

Şeful partidului aflat la guvernare Dreptate şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, care a numit comunitatea gay drept o "ameninţare" pentru ţară la alegerile europene din luna mai, a făcut din această chestiune una dintre principalele priorităţi ale campaniei partidului său, reamintind declaraţiile repetate ale Bisericii Catolice Poloneze.

Pe autocolante, o cruce mare neagră deasupra steagului curcubeu, simbol al mişcării LGBT, cu mesajul: "Aceasta este o zonă fără LGBT".

Acest însemn se referă la mişcarea iniţiată după declaraţiile lui Kaczynski de către entităţi locale poloneze, adesea având legătură cu PiS, care adoptă rezoluţii pentru a se declara "zone libere de ideologia LGBT".

Distribuirea acestor autocolante survine după un sfârşit de săptămână marcat de atacul lansat de suporteri de fotbal cu simpatii ultranaţionaliste împotriva participanţilor la o paradă Gay Pride, prima organizată la Bialystok (est).

Premierul Mateusz Morawiecki (PiS) a condamnat violenţele, însă nu şi campania anti-LGBT. Duminică, ministrul educaţiei Dariusz Piontkowski a declarat că "ar putea fi util să se pună întrebări cu privire la organizarea unor astfel de evenimente în viitor".

Politicieni de stânga şi Robert Biedron, liderul homosexual al noii mişcări Printemps, au anunţat pentru duminică organizarea unei manifestaţii pentru o "Zonă liberă de violenţă" la Bialystok. 

Ediţia poloneză a revistei americane Newsweek a distribuit autocolante cu o inimă zâmbitoare în culorile roşu şi alb ale drapelului polonez.

Pawel Rabiej, viceprimar al Varşoviei, a depus vineri plângere, împreună cu principalul partid de opoziţie, Platforma Civică, împotriva revistei Gazeta Polska după prezentarea pe Twitter a autocolantelor anti-LGBT.

Guvernul polonez a criticat-o vineri pe ambasadoarea Statelor Unite, Georgette Mosbacher, pentru sprijinul acordat pentru apărarea drepturilor minorităţilor sexuale, după denunţarea de către aceasta a proiectului Gazeta Polska.

Cele mai recente sondaje de opinie arată că PiS ar putea reveni la putere în alegerile din octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel