Data publicării:

O reţea de trafic de ovare şi nou-născuţi, destructurată de poliţia greacă

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria a fost destructurată miercuri la Salonic, în nordul Greciei, a anunţat poliţia elenă, relatează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Femeile - provenite din Bulgaria, Georgia şi de etnie romă din Grecia - erau duse la clinici private din Salonic pentru a naşte sau pentru a le fi prelevate ovarele, a precizat poliţia greacă.

Anchetatorii au descoperit 22 de cazuri de adopţii ilegale şi 24 de cazuri de vânzări de ovare în cadrul acestui trafic început din 2016.

Douăsprezece persoane au fost arestate miercuri, între care un medic, un avocat şi doi angajaţi ai clinicilor private din Salonic. Alte 66 de persoane ar putea fi implicate în această reţea, suspectată de asemenea de spălare de bani. Operaţiunea era condusă de un avocat şi de un ginecolog, potrivit anchetatorilor greci.

'Familiile candidate la adopţie au plătit între 25.000 şi 28.000 de euro pentru a adopta un copil. În această sumă erau incluşi banii acordaţi mamei biologice, avocatului, cheltuielile de spitalizare şi procentul plătit intermediarilor reţelei', a declarat Christos Dimitrakopoulos, şeful poliţiei din Salonic. Femeile care făceau parte din reţea au primit între 4.000 şi 5.000 de euro pentru a naşte în Grecia.

În Grecia, lentoarea procedurilor legale de adopţie, care poate dura până la cinci ani, determină mulţi candidaţi la adopţie să recurgă la acest tip de trafic ilegal. Fostul guvern condus de premierul Alexis Tsipras a reformat procedurile de adopţie pentru a reduce timpul de aşteptare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel