Cei doi ar fi trebuit să pornească, la 11 octombrie anul trecut, într-o misiune spaţială de şase luni, dar o defecţiune tehnică survenită la racheta Soyuz, după câteva minute de la decolare, i-a forţat să aterizeze de urgenţă, un prim eşec în istoria misiunilor cu echipaj uman către ISS. 'Cred că totul va decurge bine, de data aceasta vom reuşi', a afirmat Alexey Ovchinin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în Oraşul Stelelor, în apropiere de Moscova. Alexey Ovchinin şi Nick Hague au experimentat o presiune de peste 6G în momentul în care capsula lor a fost ejectată, aterizând apoi în stepele din Kazahstan, la peste 400 de kilometri est de cosmodromul Baikonur, de unde au fost recuperaţi de echipele de salvare.
Însoțiți de o americancă
'Am purtat discuţii cu psihologi. Ne-au dat asigurări că totul merge bine pe plan psihologic', a spus Alexey Ovchinin. Nick Hague, pentru care această misiune la bordul ISS este o premieră, a spus că nu a resimţit niciun efect durabil după acest accident şi a salutat decizia de a acorda o a doua şansă echipajului. 'Ştiu că nu este foarte uşor să revenim pe agenda lansărilor', a mai spus acesta. Lansarea este preconizată pentru 14 martie. În timpul misiunii, Nick Hague şi Alexey Ovchinin vor fi însoţiţi de astronauta americană Christina Hammock Koch, care va ieşi pentru prima dată în spaţiu. În septembrie, staţia va fi locuită în mod excepţional de trei echipaje, adică de nouă astronauţi simultan, a mai precizat Alexey Ovchinin, care a petrecut cinci luni în spaţiu în 2016. 'Bineînţeles, va fi un pic cam aglomerat, dar cu cât este mai multă lume, cu atât va fi mai multă bucurie şi este mereu plăcut să vezi figuri noi', a completat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!