Data publicării:

O nouă lovitură după Prima Casă

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp

Fondurile pentru Prima Casă s-au epuizat și în urma refinanțării. Acum, oamenii care aveau dosarele depuse și nu au reușit să ia creditul sau cei care voiau să-și depună dosarul pentru creditul Prima Casă nu știu ce urmează. Motivul pentru care s-a ajuns la această situație este că foarte mulți români și-au luat credit pentru casă din prima lună a anului. Românii au dat buzna nu doar în bănci. Și programul Rabla s-a bucurat de un succes uriaș, neașteptat, care a ridicat și Programul Prima Mașină. 

Toate cele 13.000 de tichete electronice din programul Rabla destinate persoanelor fizice au fost rezervate în trei săptămâni de la lansare. Pentru prima dată voucherul Rabla a putut fi utilizat ca avans pentru programul Prima Maşină. Rabla a reuşit să tracteze şi Prima Maşină, program care nu a prea mers.

"Este pentru prima dată în istoria programului când toate tichetele electronice destinate persoanelor fizice sunt rezervate. Nu poate decât să ne bucure că populaţia manifestă un asemenea interes şi că putem contribui activ la îmbunătăţirea calităţii aerului în România", a declarat Istvan Jakab, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, potrivit jurnalul.ro

Dealerii auto cer acum suplimentarea fondurilor sau alocarea banilor necheltuiţi pe maşinile electrice către cumpărătorii de maşini obişnuite. Cererea de pe piață este mare, dar și în acest caz, la fel ca în cazul Prima Casă, nu mai sunt fonduri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel