O nouă erupție a vulcanului Merapi a făcut peste 50 de victime
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
merapi indonezia
merapi indonezia

Cel puţin 54 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci au fost rănite într-o nouă erupţie foarte puternică a vulcanului indonezian Merapi, care a provocat panică în mijlocul nopţii, informează Mediafax

Această erupţie este "cea mai puternică" de când vulcanul cel mai activ din Indonezia a intrat în faza de erupţie , la 26 octombrie, a declarat Surono, vulcanologul însărcinat cu monitorizarea sa.

Serviciile de urgenţă au menţionat 54 de decese confirmate vineri la prânz. Acest bilanţ este provizoriu, pentru că "anumite zone sunt inaccesibile din cauza emanaţiilor toxice", a subliniat Banu Hermawan, un purtător de cuvânt al primarului din Yogyakarta, oraş situat la aproximativ 30 de kilometri de vulcan.

După 26 octombrie, 98 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza norilor de cenuşă şi a materiilor piroclastice care ies cu regularitate din craterul aflat la o altitudine de 2.914 metri, în mijlocul unei regiuni extrem de populate din centrul insulei Java.

Peste 100.000 de locuitori au fost evacuaţi până în prezent din satele din apropierea vulcanului. Numărul va continua să crească, după decizia luată vineri de autorităţi de a extinde "zona periculoasă" de la 15 la 20 de kilometri, pornind de la vârf.

Vulcanul Merapi, considerat cel mai periculos din Indonezia, erupe o dată la patru-cinci ani. Aproximativ 70 de erupţii au fost semnalate după secolul al XVI-lea, dintre care una devastatoare în 1930, când 1.400 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Noua erupţie, care a început puţin după miezul nopţii, a devastat satul Argomulyo, aflat la o distanţă de 18 kilometru de crater. "Locuinţele au fost arse de nori de cenuşă şi nori arzători. Numeroşi copii au murit", a afirmat Teguh Dwi Santosa, un medic poliţist.

Fuga locuitorilor şi operaţiunile de evacuare au provocat "scene de haos" în mijlocul nopţii, potrivit unui oficial din serviciile de urgenţă, Widi Sutikno. "Toate mijloacele de transport disponibile au fost utilizate pentru a aduce oamenii la adăpost", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel