Data publicării:

O măicuță care cerșea în Râmnicu Sărat s-a dovedit a fi, de fapt, bărbat / Foto

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine de Dieter_G de la Pixabay, arhivă
Imagine de Dieter_G de la Pixabay, arhivă

Polițiștii locali din Râmnicu Sărat au constatat, după ce au ridicat de pe stradă o măicuță care cerșea, că au de-a face, de fapt, cu un bărbat. 

Un echipaj de Poliție Locală a observat, vineri, 26 noiembrie a.c., în timp ce patrula pe Strada Mihail Kogălniceanu, din Râmnicu Sărat, Buzău, în staţia mijloacelor de transport public de persoane, o persoană îmbrăcată în straie de măicuță, care cerea bani trecătorilor. După ce au ridicat persoana în cauză de pe stradă, polițiștii au constatat că au de-a face cu un bărbat. 

"Măicuța" a fost condusă la sediul Poliției Locale, unde a și fost legitimată. Astfel, polițiștii locali au constatat că stau de vorbă, de fapt, cu un bărbat în vârstă de 28 de ani, ce domiciliază în județul Bacău. Individul a fost sancționat contravențional și dus la Poliția Municipală în vederea continuării cercetărilor. 

Bărbatul a recunoscut că nu a muncit vreodată, dar a mai înșelat oameni deghizat în femeie 

Bărbatul a spus că, folosind această metodă, a reușit să păcălească mulți oameni. Nu a muncit nicio zi în viața lui, dar a ales să trăiască astfel pentru că banii se câștigă greu. El a mai mărturisit că îi e rușine de ceea ce face doar când este prins pentru că îl văd cei pe care i-a înșelat. În privința hainelor, bărbatul a susținut că nu sunt veșminte bisericești, ci au fost cumpărate de la second-hand. 

În trecut, el a mai îmbrăcat o pijama de spital, pătată cu vopsea roșie și a simulat lipsa unui braț pierdut în urma amputării. A fost prins de polițiștii locali chiar când se pregătea să părăsească municipiul. 

Potrivit Adevărul, el a afirmat în fața polițiștilor: "Chiar şi Dumnezeu a spus: cere şi ţi se va da."

Un alt cerșetor s-a îmbrăcat în călugăriță, în București

 

Un cerșetor din București, nemulțumit că primea prea puțini bani, a schimbat tactica și a îmbrăcat haina monahală. Totul s-a întâmplat în decembrie 2020. 

Printr-o postare pe Facebook, Poliția Locală București a adus atunci în atenția cetățenilor povestea unui cerșetor care, nemulţumit că primea prea puţini bani, a schimbat tactica: „a renunţat la pijamaua de spital plină de „sânge” şi a îmbrăcat haina monahală. De ... călugăriţă.”

„Miercuri, la prânz. În naosul bisericii Sf. Anton din centrul Capitalei o măicuţă se închină, cu smerenie, la icoane. “Doamne, ajută-ne pe noi, credincioşii tăi...”. Poartă straie negre, broboadă pe cap și o poșetă pe post de straiţă, atârnată de gât. O mânecă a veştmântului mânăstiresc este prinsă sub haină, semn că femeia nu ar avea braţ. Masca de protecţie îi acoperă aproape toată faţa.

Oftează şi cere bani enoriaşilor din biserică. „Bogdaproste, e pentru mânăstire”, suspină călugărița. Apoi, cu pași repezi, se îndreaptă spre ieșire. Ca să nu creeze suspiciuni, măicuța se oprește câteva clipe pe scările lăcașului de cult și, în semn de mulțumire pentru mila primită, începe să-i miruiască pe credincioși”, se arăta în postarea Poliției Locale București. (Citește mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel