Data actualizării:
Data publicării:

O.J. Simpson este un om liber. A ieșit mai devreme pentru bună purtare

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Celebrul fost jucător de fotbal american, O.J. Simpson, a fost eliberat din pușcărie, unde săvârșea o pedeapsă pentru răpire și jaf armat. 

Alegeri prezidentiale 2024

O.J. Simpson este considerat un om liber, după ce a primit o eliberare condiționată anticipată săptămâna trecută, potrivit unui comunicat al Departamentului de Siguranță Publică din Nevada, citat de CNN. Simpson a fost eliberat sub control judiciar în 2017, executând atunci  o pedeapsă pentru răpire în Las Vegas și un jaf armat în 2007.

Procesul de eliberare este programat să se încheie pe 9 februarie.

Eliberat anticipat în urma unei recomandări

Pe 30 noiembrie, Consiliul comisarilor de eliberare condiționată din Nevada a organizat o „audiere de eliberare anticipată” pentru Simpson, după ce acesta a primit o recomandare scrisă din partea Diviziei de eliberare condiționată și probațiune din Nevada, se arată în comunicatul de presă.

O declarație a Consiliului Comisarilor de Eliberare condiționată și a Poliției de Stat, Divizia de Parole și Probațiune a spus că „decizia de a acorda eliberarea anticipată a eliberării condiționate a fost ratificată pe 6 decembrie”.

În iulie 2017, consiliul pentru eliberare condiționată a votat în unanimitate pentru eliberarea sub control judiciar a lui Simpson, după ce acesta a ispășit aproximativ nouă ani dintr-o pedeapsă de 33 de ani. A fost eliberat în luna octombrie a acelui an.

Conform The Guardian, acesta le-a spus oficialilor de eliberare condiționată, înainte de ieșirea sa din închisoare, la 1 octombrie 2017, că plănuiește să se mute în Florida. În schimb, s-a mutat într-o comunitate închisă din Las Vegas, unde joacă golf și merge îți exprimă frecvent opinia pe Twitter, oferind păreri despre colegiu și sporturile profesioniste, în special fotbal american. 

A jefuit un hotel

În timpul jafului din 2007, Simpson a făcut parte dintr-un grup care a jefuit un hotel şi un cazinou pentru a fura suveniruri sportive, totul sub ameninţarea armei. Simpson, care a jucat pentru Buffalo Bills în anii 1970, este al 21-lea jucător de top din istoria NFL, a susținut în timpul jafului că articolele îi aparțin.

Simpson și-a petrecut o parte din viață în lumina reflectoarelor, mai întâi pentru performanța sa atletică din timpul facultății și în NFL, apoi ca actor, iar în final ca suspect de crimă în cazul uciderii fostei sale soții, Nicole Brown Simpson, și a prietenului ei, Ron Goldman, în 1994. 

Procesul său pentru crimă, ținut în Los Angeles a fost numit „procesul secolului” și a stârnit ani de dezbateri pe tema rasei și a sistemului de justiție.

Simpson a pledat „100% nevinovat” și a adunat o echipă de avocați celebri la nivel local și național. În cele din urmă, a fost achitat în 1995, dar doi ani mai târziu a pierdut un proces civil. El a fost obligat să plătească despăgubiri de 33,5 milioane de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel