Într-o perioadă în care se vorbește tot mai mult despre inteligența artificială și roboți, peste 30 de beneficiari ai Centrului pentru copii cu dizabilităţi "Domnița Bălașa", aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, au avut ocazia de a pătrunde în acest univers aparte al tehnologiei de vârf.
Cu sprijinul primarului Gabriel Mutu și prin amabilitatea echipei de robotică "Dark Angels", copiii şi adolescenţii cu deficienţe de auz au participat la evenimentul intitulat "Robotics for good", o întâlnire dedicată pasionaţilor de inteligenţă artificială din ţara noastră. Echipa a reprezentat România în cadrul unui concurs internațional de robotică desfăşurat în Saint-Loius, America, acolo unde a obținut locul 27 din 130 de țări participante.
Întâlnirea "Robotics for good" a debutat cu expunerea unor noțiuni generale despre roboți și prezentarea concursului FIRST Tech Challenge în România, o competiție la nivel mondial, care lansează o provocare inedită elevilor de liceu: ei trebuie să proiecteze, să programeze, să construiască și să opereze singuri un robot, pe baza unei teme alese în fiecare an.
Copiii de la "Domniţa Bălaşa" au aflat astfel că tema anului 2019 lansează provocarea de a construi un robot apt să se deplaseze pe Lună, care să poată ateriza cu succes folosind doar comenzi pre-programate, să colecteze mostre pe care să le plaseze într-un recipient, iar la final să se întoarcă pe Pământ, pentru ca întreaga "captură" să poată fi cercetată.
Evenimentul a mai cuprins demonstrații practice, lupte între roboți, precum şi o sesiune de discuţii libere în care copiii le-au adresat specialiştilor întrebări despre acest domeniu fascinant şi felul în care ne poate influenţa viaţa de zi cu zi
La final, copiii i-au răsplătit pe organizatori şi participanţi cu momentul lor favorit de creație: pantomima! Pe lângă aspectul educaţional, evenimentul a avut şi valenţe caritabile: elevii şi părinţii prezenţi au strâns bani şi au donat jocuri educative pentru copiii cu dizabilități din Sectorul 6.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor