Licitația este organiztă de casa Artmark. Apariţia pe piaţa de artă a unei astfel de piese este o raritate absolută. Preţul de pornire al icoanei este de 350 de euro. Icoana, realizată într-un atelier din Scheii Braşovului, este datată 25 august 1945 şi a fost oferită de părintele Arsenie Boca părintelui Ieronim Grovu de la Sâmbăta de Sus (poreclit 'Stareţu').
Pe spatele icoanei de colecţie se regăseşte mesajul scris de Arsenie Boca: 'Părintelui Ieronim Grovu ('Stareţu'). Dar de la credincioşii de la Mănăstirea Brâncoveanu, mult a ostenit şi mai are', urmată de semnătura părintelui.
'Mişcarea de reînviere duhovnicească'
Artmark arată că, cu cinci ani înainte de a semna icoana scoasă la licitaţie, Arsenie Boca a declanşat la Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit 'mişcarea de reînviere duhovnicească'. Părintele Ieronim Grovu a fost conducătorul lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea de la Sâmbăta şi cel care a dus o corespondenţă cu Arsenie Boca, chemându-l de la Prislop înapoi la Sâmbăta.
O impresionantă apariţie în licitaţie este şi icoana de pelerinaj 'Cetatea Ierusalimului', veche de 155 de ani. Piesa rară, de mari dimensiuni, are un preţ de pornire de 1.600 de euro.
Icoana reprezintă un certificat pentru cei care mergeau să se închine la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, dar în acelaşi timp o hartă sau un obiect simbolic pentru comunităţile în care se întorceau. Astfel de icoane au fost întotdeauna pictate pe pânză, pentru a putea fi transportate cu uşurinţă din ţara sfântă. Partea centrală a icoanei conţine obiective de pelerinaj şi uneori titularul consemna pe cele pe care le-a vizitat - Biserica Învierii, Dealul Golgotei sau Biserica Naşterii.
Cele mai remarcabile scene care se regăsesc pe icoană sunt: Sfântul Mormânt din Ierusalim, Maica Domnului cu Pruncul, Facerea sau Judecata de Apoi. Inscripţiile scenelor sunt bilingve cu caractere chirilice - rusă şi română, ceea ce ne demonstrează că pelerinul Ierusalimului era un român ce a mers la Sfântul Mormânt să se roage către sfârşitul domniei lui Cuza.
Icoane pictate la Nicula, în sesiunea de Crăciun
Una dintre primele icoane pictate în atelierul de la Nicula, cel care a iniţiat şi consacrat icoana pe sticlă în Transilvania la sfârşitul secolului al XVIII-lea, se regăseşte şi ea în sesiunea de Crăciun.
Icoana pe glajă 'Sfântul Nicolae pe tron' este realizată în 1799 pe un fundal acoperit cu foiţă de aur. Piesa rară are un preţ de pornire de 600 de euro. Licitaţia de Crăciun organizată de Artmark reuneşte 188 de icoane, cât şi obiecte de colecţie. Loturile sesiunii sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor