O grefieră şi trei angajaţi ai Oficiului de Cadastru Iaşi, cercetaţi de DIICOT
Procurorii DIICOT cercetează o grefieră, trei angajaţi ai Oficiului ieşean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi alte 17 persoane în legătură cu afacerile imobiliare din Iaşi, prejudiciul fiind considerat de către DIICOT drept unul considerabil, având în vedere suprafaţa mare şi amplasamentele terenurilor.
Membrii grupării identificau terenuri situate în zone centrale ale municipiului Iaşi, proprietatea Cosiliului Local Iaşi, neocupate şi fără intabulare, şi falsificau actele de provenienţă ale acestora (contracte de vânzare-cumpărare autentificate la fostul Notariat de Stat, certificate de moştenitor, hotărâri judecătoreşti), informează DIICOT într-un comunicat de presă.
Folosind aceste documente falsificate, inculpaţii cumpărau aparent legal terenurile, prin întocmirea de contracte de vânzare-cumpărare simulate, imobilele fiind astfel introduse în circuitul civil şi revândute unor cumpărători de bună credinţă.
O parte din învinuiţi se ocupau de întocmirea documentaţiei cadastrale, ce conţinea date neconforme realităţii şi de certificarea datelor înscrise în documentaţie, iar învinuiţii angajaţi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi efectuau operaţiunile de intabulare, deşi terenurile nu erau identificate cu numere topografice ori se aflau pe alte amplasamente ori pentru acestea nu existau documentele originale de provenienţă.
Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri din cadrul B.C.C.O. Iaşi, suportul tehnic fiind asigurat de ofiţeri DGIPI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News