Data publicării:

O femeie din Bistriţa-Năsăud a murit după ce a căzut dintr-un microbuz, pe uşa laterală

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
O femeie din Bistriţa-Năsăud a murit după ce a căzut dintr-un microbuz, pe uşa laterală / Foto: Pixabay
O femeie din Bistriţa-Năsăud a murit după ce a căzut dintr-un microbuz, pe uşa laterală / Foto: Pixabay

Incident tragic în Bistriţa-Năsăud. O femeie a murit după ce a căzut dintr-un microbuz.

O femeie de 40 de ani din comuna Rodna, județul Bistrița-Năsăud, a murit, sâmbătă după-masă, după ce a căzut dintr-un microbuz, transmite Agerpres. Se pare că femeia a căzut pe uşa laterală, accidentul producându-se pe un drum comunal din localitatea de domiciliu, potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. La volanul microbuzului se afla o şoferiţă de 22 de ani.

"Astăzi (sâmbătă - n.r.), poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz-Băi au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier pe un drum comunal în Rodna. La locul evenimentului, poliţiştii au identificat o autoutilitară condusă de o tânără de 22 de ani, din Rodna. Din primele verificări, o femeie de 40 de ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa în calitate de pasager al autoutilitarei, s-a dezechilibrat şi a căzut din vehicul. În urma accidentului, femeia de 40 de ani a decedat", a informat IPJ.

Dosar penal pentru ucidere din culpă



Echipajele medicale au intervenit imediat la fața locului, inclusiv un elicopter SMURD. Medicii i-au aplicat victimei protocolul de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul la faţa locului.

Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel