O femeie care s-a îmbarcat fără bilet în 30 de curse aeriene diferite, arestată după ce anunțase că renunță la hobby-ul ilegal
O femeie care s-a îmbarcat în 30 de curse aeriene diferite fără bilet, în decurs de 19 ani, a fost arestată după ce a acordat un interviu TV, relatează Insider.
Marilyn Hartman a fost arestată pe Aeroportul Internațional O'Hare din Chicago, după ce a plecat din azilul de bătrâni în care locuia pentru a se îmbarca, ilegal, într-un nou zbor cu avionul, informează CNN. Reținerea acesteia a avut loc după ce a anunțat cu doar două zile în urmă, în cadrul unui interviu acordat postului TV CBS 2, că renunță la practicile sale ilegale.
„Lucrul pe care trebuie să vi-l spun: Nu am reușit să urc într-un avion de una singură. Mereu mi s-a dat drumul. Adică am putut să trec prin verificările de securitate fără bilet”, a explicat femeia. Hartman a început să urce ilegal în curse aeriene din 2002, relatând că prima oară a zburat la Copenhaga, iar a doua oară la Paris. Femeia a zburat fără bilet și la Seattle, Phoenix, Philadelphia, Atlanta, San Francisco și Londra, fiind arestată pentru prima dată de abia în august 2014 când se îmbarcase într-un zbor de la San Jose la Los Angeles.
Deși a fost avertizată de judecător să renunțe la hobby-ul său ilegal, aceasta nu a putut rezista tentației și a urcat din nou fără bilet într-un zbor doar 7 luni mai târziu. Hartman suferă de tulburare bipolară, motiv pentru care a fost declarată inaptă pentru a fi judecată, precizează Publika.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News