O femeie ar fi doborât o dronă rusească cu un borcan de murături
O femeie din Kiev a aruncat de la geamul său cu un borcan de murături, doborând-o.
O ucraineancă din Kiev a doborât o dronă rusească, aruncând cu un borcan de castraveți murați către aceasta, potrivit unui reprezentant oficial al guvernului ucrainean.
"În Kiev, o femeie a doborât o dronă rusească de la balcon cu un borcan de castraveţi. Cum se aşteaptă să ocupe această ţară?", a scris Liubov Tsybulska, expert în tactici hibride de război, citat de antena3.ro.
In Kyiv a woman knocked down a Russian drone from a balcony with a jar of cucumbers. How did they expect to occupy this country?
— Liubov Tsybulska (@TsybulskaLiubov) March 5, 2022
Postarea s-a viralizat pe mai multe rețele de socializare.
Zece zile de război
Ziua a zecea de război în Ucraina a început cu îngrijorări bazate pe bombardamentele Federației Ruse în apropierea centralei nucleare de la Zaporojie. Președintele Volodimir Zelenski a transmis un mesaj după incendiul de la centrala nucleară Energodar. De asemenea, președintele Emmanuel Macron s-a arătat preocupat de siguranța centralelor nucleare de pe teritoriul Ucrainei.
De partea cealaltă, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, într-o discuţie telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz, că dialogul în favoarea păcii cu Ucraina nu este posibil decât dacă 'toate cererile ruseşti' sunt acceptate de către Kiev. De asemenea, Kremlinul a interzis accesul la Facebook și Twitter pe teritoriul Federației Ruse.
Diplomați repatriați
Statele Unite ale Americii au autorizat un zbor charter contractat de guvernul Rusiei pentru a-i repatria pe diplomaţii ruşi de la Organizaţia Naţiunilor Unite care au fost expulzaţi recent pentru abuz de privilegii de reşedinţă, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, relatează Agerpres, citînd Reuters.
"Această excepţie specială a fost făcută în conformitate cu reglementările federale pentru a ne asigura că personalul misiunii ruse şi familiile acestora au plecat până la data la care primisem instrucţiuni" că trebuie să o facă, a declarat purtătorul de cuvânt menţionat.
Citește continuarea LIVE TEXT aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News