O femeie a murit şi alta a fost rănită, în urma unui accident produs în judeţul Argeş
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ambulanta
ambulanta

O femeie de 69 de ani a murit, luni, la spital, iar alta a fost rănită, în urma unui accident rutier produs duminică seară în judeţul Argeş şi provocat de un şofer băut care a adormit la volan, maşina pe care o conducea intrând pe acostament unde se aflau cele două persoane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu, accidentul a avut loc, duminică, pe DJ 731, iar primele date ale anchetatorilor arată că şoferul de 53 ani, din oraşul Mioveni, se afla la volanul unui autoturism marca Dacia Solenza, iar la un moment dat, într-o curbă uşoară la stânga, a adormit la volan, scrie Mediafax.

"Ulterior, maşina a părăsit partea carosabilă şi a pătruns pe acostament, unde a accidentat grav o femeie de 69 de ani şi uşor o altă femeie de 75 de ani, ambele pensionare, domiciliate în comuna Dărmăneşti, judeţul Argeş. Apoi, autoturismul a intrat într-un stâlp de susţinere a reţelei electrice şi într-un gard din beton. Conducătorul auto purta centură de siguranţă şi, fiind testat cu aparatul etlilotest, a rezultat o concentraţie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat comisar-şef Dănuţ Dinu.

În urma accidentului, femeia de 69 de ani a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, apoi a fost transferată la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti, unde a decedat. Cealaltă victimă, rănită uşor, nu a necesitat internarea.

Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal sub acuzaţia de ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel