O femeie a fugit de acasă, cu cei trei copii, după un scandal violent cu soțul
O femeie din Gura Humorului a fugit de acasă împreună cu cei trei copii, după ce soțul ar fi făcut scandal și ar fi lovit-o.
O femeie în vârstă de 35 de ani, din Gura Humorului, a cerut ajutor poliției, fugind de acasă împreună cu cei trei copii minori, după ce soțul său a făcut scandal și ar fi lovit-o, scrie Monitorul de Suceava.
Poliția orașului Gura Humorului a primit un apel la urgență marți, în jurul orei 16.00, găsind-o pe femeie la locuința mamei sale, însoțită de cei trei copii. Femeia a relatat că, pe fondul consumului de alcool, în urma unui conflict, a fost lovită de către soțul său. Ea s-a speriat și a părăsit domiciliul.
Nu avea leziuni vizibile, însă polițiștii au constatat că în acest caz există risc iminent, astfel că au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile. Polițiști i-au adus la cunoștință ordinul soțului agresiv, fiindu-i transmise obligațiile pe care le are, în special cele legate de interdicția de a se apropia de femeie sau de locuința comună.
Femeia a fost îndrumată către Serviciul de Medicină Legală, pentru ca un medic să constate ce leziuni a suferit, precum și spre Judecătoria Gura Humorului, dacă va dori să obțină un ordin de protecție pe termen mai lung.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie.
Sursă: Monitorul de Suceava
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News