Data publicării:

O femeie a căzut într-o fântână de 13 metri. A fost recuperată și transportată cu elicopterul SMURD în Capitală

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

O femeie din Dâmboviţa a căzut într-o fântână și a fost salvată de pompieri.

O femeie de 42 de ani, care a căzut într-o fântână din localitatea Vârfuri, județ Dâmbovița, a fost salvată de pompieri, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență, conform Agerpres.

Femeia căzuse la o adâncime de circa 13 metri.

Intervenție de circa 10 minute

„Intervenție contracronometru a pompierilor dâmbovițeni pentru salvarea unei persoane căzută în fântână. Pompierii dâmbovițeni au fost solicitați în satul Merișoru (com. Vârfuri) pentru salvarea unei persoane căzută într-o fântână, cu diametrul de 0,8 metri, la o adâncime de circa 13 metri. Sosiți la locul intervenției salvatorii au constatat că femeia era inconștientă și hipotermică. Acționând cu promptitudine și profesionalism, pompierii au reușit să scoată victima din fântână, în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp (cca. 10 min.)", precizează ISU Dâmbovița.

Femeia a fost preluată de un echipaj de ambulanță care i-a acordat asistență medicală la fața locului, fiind apoi dusă la stadionul din orașul Pucioasa, de unde a fost preluată de un elicopter SMURD cu care a fost transportată la un spital din capitală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel