O fată și-a revăzut mama la 14 ani după ce a fost răpită de tată
Caz rezolvat după 14 ani. O fată care a fost răpită de tată pe când avea doar șase ani, în 2007, și-a reîntâlnit mama.
Jacqueline Hernandez, o fată care a dispărut în anul 2007, pe vremea când avea doar șase ani, și-a revăzut mama luna aceasta, după ce a găsit-o și a contactat-o pe Facebook. Tânăra și mama ei au convenit să se întâlnească în apropiere de granița dintre Mexic și SUA, iar identitatea ei a fost verificată de Poliție, într-o amplă operațiune, informează BBC.
În 2007, cu câteva zile înainte de Crăciun, fata originară din Clermont, Florida, a fost răpită din casă de tatăl ei. Oamenii legii se așteptau ca ei să ajungă în Mexic. Locația actuală a tatălui fetei, Pablo Hernandez, nu a fost făcută publică.
Pe 2 septembrie 2021, mama fetei, Angelica Vences-Salgado, a contactat Poliția din Clermont și a spus că a fost abordată online de o persoană care susținea că este fiica ei. Într-un final, mama și fiica s-au întâlnit în orașul Laredo din Texas.
Polițiștii și anchetatorii de la Departamentul de Securitate Internă au pus la punct un plan de identificare și verificare a tinerei în timpul întâlnirii.
S-a demonstrat faptul că Jacqueline Hernandez este într-adevăr fiica Angelicăi Vences-Salgado.
A remarkable reunion 14 years in the making. In December 2007, Jacqueline Hernandez was 6 when police say she was kidnapped from her Clermont home by her father. Just last week, the now 19-year-old was reunited with her mother. This story gives me chills! @WFTV pic.twitter.com/GeNSQne2Sf
— Christy Turner (@CTurnerWFTV) September 14, 2021
VEZI ȘI: O tânără dată dispărută în 2010 a fost găsită. Trăia în secret cu iubitul, la 500 metri de casă
Sajitha avea 18 ani în 2010, când a dispărut de acasă, din satul Ayalur din Palakkad, India. Familia a renunțat la a mai spera că fata se va întoarce. 11 ani mai târziu însă, Sajitha a fost găsită teafără. În tot acest timp, ea a trăit la doar 500 de metri de casă, împreună cu iubitul ei, Alinchuvattil R.
Indian Express scria că, deși mama bărbatului locuia în aceeași casă, nu ar fi știut nimic despre prezența fetei, pentru că acesta ținea mereu dormitorul încuiat. Practic, Sajitha a locuit acolo în secret, petrecându-și timpul doar în dormitor.
Familia lui Alinchuvattil R. a încercat să-i găsească o soție, dar el a respins categoric ideea. Mai mult, spune fratele său, 'se comporta ca un nebun dacă cineva încerca să intre în camera lui'. Anul acesta, când iubitul ei s-a certat cu familia și a fugit, Sajitha l-a urmat. Ei s-au mutat într-un alt sat. Familia a anunțat totuși dispariția bărbatului și astfel, la scurt timp, s-a aflat și de Sajitha.
Ofițerul de la secția din Nenmara, Deepa Kumar, a spus că cei doi și-au păstrat relația secretă pentru că provin din medii religioase diferite. (Știrea, AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News