Data publicării:

O facultate din ASE e la mare căutare! Nicolae Istudor: Tinerii primesc oferte de muncă încă din studenţie

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Nicolae Istudor, rectorul ASE, a vorbit despre perspectiva pe care o au cei care urmează cursurile Facultăţii de Business şi Turism.

Alegeri prezidentiale 2024

"Facultatea de Business si Turism este foarte căutată. Este dreptă că facultatea are două componente, business şi turism, dar componenta de turism se regăseşte şi ca specializare pe program de masterat. Este, pe lângă IT şi respectiv Agricultură, sectorul care ar putea să devină competitiv pe piaţa Uniunii Europene, fără doar şi poate. Dar asta presupune investiţii, presupune poate şi o schimbare de comportament în rândul agenţilor economici să nu recuperăm investiţia mâine ci să fie pe o perioadă mai lungă, pentru că aţi văzut, preţurile sunt destul de mari.

Este căutată această specialitate de turism, există şi parteneriate, şi ei să ştiţi că sunt căutaţi, studenţii, încă din studenţie pentru a fi angajaţi în firme", a explicat, la DC News, rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor.

Istudor: Firmele se implică din ce în ce mai mult într-o relaţie de parteneriat cu universităţile

"Studenţii noştri au o piaţă pe care pot lucra fără niciun fel de problemă. Dar să ştiţi că ceea ce mă bucură foarte mult este faptul că firmele se implică din ce în ce mai mult într-o relaţie de parteneriat cu universităţile, şi nu vorbim numai de Academia de Studii Economice, ci de toate universităţile. Eu am stat de vorbă şi cu colegii rectori din ţară şi au această temă de responsabilitate socială. De exemplu, în ASE toate amfiteatrele de la etajul 1 din clădirea Cibernetica sunt modernizate cu bani de la firme. Am început să trecem la etajul doi. Avem fresca din Aula Magna care a început să aibă probleme şi miercuri semnăm un parteneriat de sponsorizare pentru aceasta", a subliniat rectorul Nicolae Istudor.   

VIDEO: 

Youtube video image

Care este situaţia căminelor

"În condiţii normale, avem 4.200 de locuri. Şi de ce spun normale: pentru că ne gândim să vedem dacă mai menţinem patru în cameră. Având în vedere condiţiile acestea şi restricţiile legate de pandemie, nu cred că se mai justifică pat suprapus. Probabil că o să reducem un pic şi ne ducem către 3.400 – 3.500 de locuri pentru la anul. Dar cererile vreau să vă spun că sunt duble.

În ceea ce priveşte plata, există o finanţare de la stat. Noi calculăm costurile pe fiecare cămin în parte. Diferenţa dintre costurile reale şi cât acordă statul este o regie de cămin. Ea este mai mică pentru cei care sunt finanţaţi de la buget, pentru că au o finanţare de la buget pentru cazare; cei care sunt la taxă nu au finanţare de la buget, e aproape dublă. Dar să ştiţi că nu a depăşit în anii normali suma de 120-130 de lei pe lună", a declarat, într-un interviu acordat DC News, Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel