Data publicării:

O casă a sărit în aer în Teleorman. Doi bătrâni, salvați de sub dărâmături

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
O casă a sărit în aer în Teleorman. Doi bătrâni, salvați de sub dărâmături. Foto: ISU.
O casă a sărit în aer în Teleorman. Doi bătrâni, salvați de sub dărâmături. Foto: ISU.
O explozie devastatoare a avut loc la Saelele, județul Teleorman. 

În jurul orei 12.20 s-a produs o explozie la o locuință din localitatea Saelele, județul Teleorman, neurmată de incendiu, însă rezultată cu două victime, soț și soție, în vârstă de 74 de ani.

”Bătrânul, cu arsuri de gradul al II - lea la nivelul membrelor superioare și feței, era prins sub dărămâturi, având nevoie de intervenția imediată a salvatorilor”, au anunțat reprezentanții ISU. 

Vecinul, pompier de meserie, a intervenit imediat

Norocul victimelor a fost că unul dintre vecini să fie un pompier cu experiență, din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, plt. maj. Șatran Mihai Cătălin, șef gardă de intervenție și stingere, care a sărit imediat în ajutorul celor două persoane. Tot el, pe timpul acțiunii de salvare, a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând la fața locului un echipaj de descarcerare și două echipaje medicale.

Victimele au primit primul ajutor imediat 

Până la sosirea acestora, împreună cu câțiva dintre vecini, pe care i-a mobilizat rapid în jurul său, a reușit să-l elibereze pe bărbat de sub elementele de construcție dărâmate de suflul exploziei, acordându-le apoi primul ajutor celor două victime.

Cele două persoane rănite au fost preluate de un echipaj SMURD Turnu Măgurele și unul SAJ Teleorman, ulterior fiind transportate la Unitatea Primiri Urgențe din Alexandria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel