Data publicării:

O camionetă a intrat într-o terasă plină cu oameni din Bruxelles. Șase persoane au fost rănite

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Rachel Claire)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Rachel Claire)

O camionetă a intrat în terasa unei cafenele din centrul capitalei belgiene, Bruxelles.

O camionetă a lovit vineri terasa unei cafenele din centrul capitalei belgiene, Bruxelles, şase persoane fiind rănite uşor, a anunţat poliţia locală, care a precizat că şoferul vehiculului a fugit la bordul acestuia de la locul incidentului, transmite AFP.

Puţin înainte de ora 13.00, o camionetă a intrat pe o terasă de pe strada Saint-Michel, în centrul istoric al oraşului, zonă extrem de frecventată, iar şoferul a fugit cu vehiculul său după coliziune, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Bruxelles-Capitale, scrie Agerpres.

Serviciile de urgenţă s-au deplasat foarte rapid la locul incidentului, au existat şase răniţi uşor care au primit îngrijiri pe loc, în timp ce camioneta a fost găsită la puţin timp după aceea.

Şoferul încă era căutat de poliţie în jurul orei locale 15:30 (13:30 GMT). Pe teresa respectivă se aflau turişti, angajaţi ai primăriei şi locuitori din Belgia în trecere prin capitală, a remarcat primarul oraşului Bruxelles, Philippe Close, citat de cotidianul belgian Le Soir.

Poliţia a lansat o anchetă pentru clarificarea circumstanţelor acestui incident. 

Citește și: 

Terorismul în Europa: o ameninţare în scădere, dar stimulată de propaganda online şi de Covid

Într-un raport publicat în iulie despre situaţia terorismului în Europa, Europol reaminteşte că Franţa rămâne cea mai vizată ţară din UE şi că, în timp ce jihadismul stă în spatele majorităţii atacurilor, ameninţarea mişcărilor de extremă dreapta este în plină expansiune.

Există mai multe modalităţi de a citi cel mai recent raport publicat în iulie de organismul european Europol privind situaţia şi tendinţele terorismului în Europa. Cele mai concrete pot fi rezumate într-o cifră: din 2020 până în 2021, am trecut de la 57 la 15 atacuri şi planuri de atacuri dejucate pe pământ european. Este deci o scădere spectaculoasă faţă de anii precedenţi, marcată de un val de atacuri consecutiv. Dar este prea devreme să spunem că episodul, care s-a deschis în 2013-2014, s-a terminat acum. Raportul Europol nu notează încă nicio consecinţă după preluarea Kabulului de către talibani în august 2021.

Dintre cele patru atacuri comise în 2021, trei au venit din partea mişcării jihadiste (în Franţa, Spania şi Germania) şi unul din extrema stângă. Această ameninţare rămâne cea mai importantă astăzi din Europa, cu 11 atacuri şi proiecte din cele 15 enumerate. Franţa, vizată de un atac la secţia de poliţie Rambouillet şi de alte patru încercări, este cea mai afectată ţară din UE.

Un lucru pare cert: marile organizaţii jihadiste, fie ele Al-Qaeda, fie organizaţia Stat Islamic au dificultăţi în a desfăşura atacuri la scară largă. Majoritatea atacurilor jihadiste au fost comise de indivizi izolaţi, străini sau de origine străină, îndoctrinaţi pe internet. Un alt semn al acestei slăbiri a organizaţiilor jihadiste: mijloacele rudimentare (cuţite, pumnale, bâte) folosite în contextul atacurilor comise.

"Actorii individuali afiliaţi la extremismul jihadist sau la extrema dreaptă rămân principala ameninţare a potenţialului terorism şi a atacurilor violente în interiorul UE", subliniază directorul executiv al Europol, Catherine De Bolle, în observaţiile sale introductive. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel