O bunică cu trei nepoți a fost oprită în Aeroportul Otopeni. Doi copii aveau acte false
Femeia venea din Los Angeles împreună cu 3 minori.
În data de 7 octombrie a.c., la ora 02.55, s-a prezentat la controlul documentelor, pe sensul de intrare în țară, venind din direcția Los Angeles, via Varșovia, o persoană de sex feminin, în vârstă de 50 de ani, cetățean român, din județul Vâlcea, împreună cu 3 minori (două fete și un băiat), despre care a declarat că sunt nepoții ei.
Polițiștii de frontieră au efectuat controlul documentelor și au constatat că, unul dintre minori (în vârstă de 1 an) deține document autentic și valabil de călătorie, în timp ce cele două minore, nu sunt unele și aceleași persoane din documentele prezentate.
Imediat a fost luată legătura cu DGASPC Ilfov care a trimis un reprezentant la fața locului, iar cercetările au fost continuate pentru stabilirea identității reale a minorelor. Astfel, s-a stabilit că acestea sunt cetățene românce, în vârstă de 8, respectiv 2 ani. Totodată, s-a stabilit că femeia este, într-adevăr, bunica paternă a celor trei copii. Aceasta a declarat că s-a recurs la această metodă întrucât copiii nu aveau documente valabile, iar cele autentice prezentate aparțineau unor rude apropiate.
În consecință, față de bunica celor trei minori s-a dispus măsura cercetării penale în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals privind identitatea, instigare la trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea și tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Întreaga activitate s-a desfășurat în prezența reprezentantului D.G.A.S.P.C. Ilfov, minorilor fiindu-le permisă intrarea în țară împreuna cu bunica, urmând ca, ulterior, asistenții sociali sa efectueze o anchetă la domiciliul din Vâlcea al persoanelor, conform comunicatului transmis de Poliția de Frontieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News