Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului. La faţa locului au intervenit cei din conducerea Administraţiei Pieţelor şi un echipaj al Poliţiei Locale Sector 5.
Echipajul de ordine publică a întocmit şi o notă de constatare.
'Problemele în ceea ce priveşte construcţia Pieţei Rahova nu sunt unele noi. Inspectoratul de Stat în Construcţii a efectuat un control amănunţit, în urma căruia a sistat lucrările şi a obligat constructorul să efectueze modificări şi lucrări suplimentare, pentru că structura de rezistenţă nu era una sigură. Acest lucru dovedeşte încă o dată că lucrările efectuate de către clientela politică a vechii conduceri au fost unele de mântuială şi nu au reprezentat raportul calitate-preţ', conform autorităţii locale.
Cristian Popescu Piedone a spus că, din fericire, bucata de tavan căzută nu a fost de dimensiuni foarte mari şi mai ales nimeni nu se afla în zona respectivă în acel moment.
'Am cerut Corpului de Control să facă o anchetă în acest sens, să ia toate măsurile ce se impun, inclusiv să informeze organele de cercetare penală abilitate', a transmis Cristian Popescu Piedone.
Primăria Sectorului 5 precizează că a făcut numeroase solicitări şi sesizări către constructor, însă fără niciun rezultat. Acesta solicită în continuare sume de bani de la Primărie pentru lucrările efectuate, dar calitatea lor este 'una deficitară', aşa cum a constatat şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. Constructorul nu a luat nicio măsură după solicitările Primăriei, ceea ce dă dovadă de 'rea credinţă faţă de actuala conducere', menţionează autoritatea locală.
Conform sursei citate, spaţiul unde se află Piaţa Rahova a fost preluat în luna ianuarie de către Administraţia Pieţelor de la Economat Sector 5 S.A. Întreaga investiţie şi construcţie a fost efectuată de către Economat, în timpul mandatului fostului director, Leonard Petre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA