Data publicării:

O autostradă s-a prăbușit în Suedia. Au fost prinse mașini în falie 

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: CNAIR
Foto: CNAIR

O autostradă din Suedia s-a surpat și a prins mai multe vehicule și șoferi.

 O autostradă s-a prăbuşit sâmbătă pe o lungime de circa o sută de metri în sud-vestul Suediei, provocând răsturnarea unor autovehicule şi rănirea uşoară a trei persoane, anunţă salvatorii şi poliţia, citaţi de AFP şi Reuters.

"Alunecarea de teren s-a produs pe o zonă de circa 100 pe 150 de metri, afectând în jur de zece autovehicule, o zonă forestieră şi o zonă comercială în care se aflau o staţie de combustibili şi un restaurant fast-food", a declarat Daniel Lyckelid, un responsabil al serviciilor de urgenţă pentru regiunea Goteborg într-un comunicat.

Trei persoane au fost transportate la spital pentru "răni uşoare" în urma prăbuşirii autostrăzii, a declarat la rândul său un purtător de cuvânt al poliţiei, August Brandt.

Inclusiv un autobuz, prins în incident



În imaginile difuzate de media locală poate fi văzută o falie care se întinde pe circa o sută de metri, cu mai multe camioane înclinate şi un autobuz care a intrat într-o groapă.

Importante fisuri s-au produs în parcarea unei staţii de combustibili şi a unui restaurant fast-food, în timp ce o parte a unei zone împădurite a coborât puternic.

"Mai multe persoane au fost ajutate să-şi scoată autovehiculele din zona alunecării de teren de pompieri şi de elicoptere", au adăugat serviciile de urgenţă.

Alunecarea s-a produs cu puţin timp înainte de ora 02.00 dimineaţa în această zonă afectată de ploi puternice în ultimele zile, dar autorităţile nu au putut oferi explicaţii până în prezent.

Riscul altor alunecări de teren nu poate fi exclus în acest stadiu, potrivit salvatorilor, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel