O asociație cere protejarea șobolanilor din Paris: ”Rozătoarele suferă!” De ce nu vine oare să ia lecții de la Clotilde Armand?
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
O asociație cere protejarea șobolanilor din Paris: Rozătoarele suferă!   /   Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
O asociație cere protejarea șobolanilor din Paris: Rozătoarele suferă! / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Asociația PAZ cere o abordare diferită a problemei șobolanilor din Paris.

La apelul asociației Paris Animaux Zoopolis (PAZ), o manifestație a fost organizată la ora 13:30 luni, 13 septembrie, în zona Joachim du Bellay din Paris, pentru a denunța utilizarea metodelor letale de luptă împotriva șobolanilor.

„Pentru că suferă, este timpul să nu mai otrăvim masiv șobolanii și să experimentăm și alte metode”, a spus asociație PAZ, care dorește „să-i facă pe trecători„ conștienți de existența acestor rozătoare și „să schimbe abordarea pe care aceștia o au” față de șobolani. Asociația se adresează municipalității din Paris și speră ca aceasta va fi de acord să discute și să studieze utilizarea metodelor neletale.

În prezent, asociația consideră că „animalele suferă” și că „metodele sunt ineficiente”.

„Toate acestea costă foarte mulți bani, dar pentru ce rezultate?” Întreabă Amandine Sanvisens, fondatoarea asociației PAZ, care crede că ne-am putea gândi foarte bine la metode mai blânde, cum ar fi contracepția.

Se dorește un grup de lucru în acest sens

Astfel, mai multe asociații de protecție a animalelor, printre care PAZ, dar și L214, Fundația Brigitte Bardot sau chiar SPA - îi scriseseră pe 9 august primarului din Paris, Anne Hidalgo, cerându-i „să înființeze un grup de lucru destinat să ne gândim la metode neletale și etice, pentru a limita proliferarea șobolanilor”. Scrisoarea a rămas fără un răspuns clar momentan.

Împreună, ei pledează pentru lansarea unei adevărate cercetări, care ar fi realizată „sub egida primăriei și „formată din experți”, precum „biologi, urbaniști, arhitecți, medici veterinari, etologi, asociații de protecție a animalelor, companii inovatoare” și al căror „obiectiv ”ar fi astfel „să găsească și să experimentez” noi metode de combatere a șobolanilor, fără a fi neapărat nevoie să-i omoare.

Potrivit lui Amandine Sanvisens, ar trebui „să avem o reflecție calmă asupra acestei întrebări” și „să aflăm mai multe despre comportamentul șobolanilor din Paris”, astfel, reușind să „acționăm în avans” pentru a evita creșterea excesivă a șobolanilor.

Amintim faptul că municipalitatea pariziană lansase un plan de control al șobolanilor de 1,5 milioane de euro în decembrie 2016, favorizând măsuri curative și preventive, pe lângă acțiunile zilnice ale orașului. La acea vreme, în grădinile orașului au fost amplasate adăposturi pentru coșuri și rețele anti-șobolani, precum și 3.500 de coșuri etanșe, iar utilizarea metodelor letale (capcane, gheață uscată etc) a fost intensificată, scrie CNews.fr.

Șobolanii, o mare problemă în Sectorul 1 din București

În ultimul an, rozătoarele au devenit o mare problemă pe străzile din Sectorul 1 al Capitalei, acolo unde Clotilde Armand este primar. Din cauza faptului că tone de gunoaie au stat pe străzi în ultimele luni, șobolanii au avut mâncare din belșug și s-au putut înmulți cu rapiditate.

În vară, Cătălin Sturza, jurnalist cultural și critic literar, a avut parte de un incident nefericit în Sectorul 1, locul în care rozătoarele și gunoaiele sunt la ele acasă.

”Cu ce ne mai distrăm în Sectorul 1, Aviației.

Azi-noapte se pare că am avut niște musafiri în casă. Și nu în casa de la țară, ci în apartamentul de la etajul 3 de pe Burileanu, Sector 1, Aviației. Și nu din cei blajini cu care să faci filozofie la o bere până la 3 dimineața, ci din cei cu blană cenușie, mustăți și dinți ascuțiți. Cărora corecții politici pe pe Fb văd că le zic „rozătoare” iar noi ăștialalți, mai grosolani, le zicem simplu șobolani” (citește mărturia lui Cătălin Sturza AICI).

De asemenea, un tânăr de 26 de ani din Capitală a fost mușcat de șobolan. Totul s-a întâmplat în zona Grădina Icoanei, atunci când acesta a coborât să ridice un pachet cu mâncare. În momentul în care l-a ridicat șobolanul a sărit și l-a mușcat de picior, prin șosetă.

„Am simțit ceva pe picior, o mușcătură foarte, foarte dură! Șobolanul nu a fugit, nu a avut nicio reacție să fugă. (...) Am sunat imediat la 112. Mi s-a zis să nu mai aștept ambulanța, având în vedere că sângerez, și să iau un Uber. S-au organizat imediat când au văzut exact despre ce este vorba. M-au întrebat dacă am fost mușcat la țară, le-am zis că în centrul Bucureștiului s-a întâmplat tot”, a spus tânărul mușcat de șobolan (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel