Data publicării:

O altă țară din UE va începe vaccinarea anti-COVID-19 în ianuarie. Categoriile vizate

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul finlandez a anunţat joi că a convenit o strategie naţională de vaccinare anti-COVID-19, intenţia fiind de a imuniza întreaga populaţie, începând din ianuarie cu personalul medical selectat, transmite Reuters. 

'Obiectivul Finlandei este de a proteja întreaga populaţie prin oferirea gratuită a vaccinului tuturor celor dispuşi şi care nu au un impediment medical', le-a declarat reporterilor ministrul afacerilor sociale şi sănătăţii, Krista Kiuru. Finlanda achiziţionează vaccinuri în cadrul schemei comune a Uniunii Europene, în care dozele vor fi distribuite statelor membre proporţional cu mărimea populaţiei.

Conform acordurilor încheiate până acum de Comisia Europeană, Finlanda va primi 3,6 milioane de doze, suficiente pentru vaccinarea a 1,8 milioane de locuitori din totalul celor 5,5 milioane, a indicat autoritatea de sănătate publică, menţionând că achiziţiile vor continua. Cadrele medicale care tratează pacienţi cu COVID-19 şi personalul care lucrează în căminele de bătrâni vor fi primii care vor fi vaccinaţi în ianuarie, urmaţi de vârstnici şi de alte categorii vulnerabile, a precizat guvernul.

El a exclus vaccinarea copiilor înainte de finalizarea mai multe studii pe acest subiect. Autorităţile au avertizat că epidemia se înrăutăţeşte în ritm rapid. Rata de incidenţă cumulată a infectărilor la 100.000 de locuitori s-a dublat, de la 55 la 101, faţă de precedentul interval de două săptămâni.

Cu toate acestea, ea se menţinea miercuri printre cele mai scăzute din Europa, în spatele Islandei (55,5 de cazuri la 100.000 de locuitori) şi Irlandei (83,8), potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel