Nuntă Nicolae. Vâlcu: Atacă principiul pe care se întemeiază dinastia
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Casa Regală din România nu va fi reprezentată de niciun membru la nunta fostului principe Nicolae. Val Vâlcu a declarat că nu este nicidecum un eveniment care poate primi titulatura de nuntă regală.

Fostul principe Nicolae se va căsători cu Alina Maria Binder, duminică, pe 30 septembrie, la Sinaia. Val Vâlcu a declarat astăzi, la România Tv, că ceea ce face acum Nicolae, prin încercarea de a poziționa nunta sa sub aură regală nu face decât un deserviciu familiei din care face parte.

"Vai de capul lui"

”Nu putem vorbi de o nuntă regală la nivel simbolic, evident, Casa Regală din România este o instituție cu mare încărcătură simbolică și o proiecție în viitor, o soluție pentru viitor în România. Nu putem vorbi despre un principe. Nicolae are acum funcția de fostul prinț Paul, adică de contracandidat, de om care strică imaginea Casei Regale pe care și-a creat-o singur. Este normal, fostul principe Nicolae are rolul de așa zis Paul. Adică regimul Iliescu s-a rugat la astre să apară unul care să descurajeze monarhia, iar ce face Nicolae, cu această disidență, atacă exact principiul pe care se întemeiază dinastia. De ce e bună o monarhie constituțională, de ce e utilă? Pentru că într-o dinastie, actuala generație își face îndatoririle de reprezentare astfel încât să nu greveze generația următoare. Însă Nicolae nu mai are răbdare, vrea să sară un rând, a intrat în acest joc al propagandei, al PR-ului. Cum să se ducă la Curtea de Argeș? E un an de doliu, mai putea aștepta până se făcea un an.”, a declarat jurnalistul Val Vâlcu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel