Data publicării:
Nuntă la Galați. Polițiștii au intervenit și au oprit petrecerea
Poliţiştii şi jandarmii gălăţeni au întrerupt o nuntă la care participau 140 de persoane într-un restaurant din municipiul Tecuci, informează, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci s-au autosesizat cu privire la faptul că la un restaurant din municipiul Tecuci, situat pe strada 1 Decembrie 1918, are loc o petrecere privată, cu ocazia căsătoriei dintre doi tineri.
Sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Tecuci şi poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Tecuci, poliţiştii au descins la această locaţie, unde au fost identificate 140 persoane, care participau la eveniment.
Petrecerea a fost întreruptă, toate persoanele depistate în interior au fost legitimate, după care au părăsit incinta restaurantului, fiind îndrumate să se deplaseze la domiciliu.
După finalizarea verificărilor şi în bazele de date ale Direcţiei de Sănătate Publică, vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, faţă de administratorul restaurantului, faţă de organizatorul petrecerii, precum şi faţă de toţi participanţii la eveniment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News