Nuntă cu aprobare de la tribunal
Andrei Hosu, unul dintre suspecţii cercetaţi pentru jaful din februarie 2009, de la Banca Transilvania din Cluj-Napoca, s-a căsătorit sâmbătă cu iubita lui, a cărei soră este martor în procesul în care el este judecat.
Andrei Hosu este judecat în libertate ca fiind principalul suspect al jafului din 2009, când ar fi dat, ajutat de un complice, o spargere de 70.000 de euro. Una dintre condiţiile eliberării sale a fost să nu se vadă cu martorii din acest dosar, interdicţie care a devenit brusc o problemă în momentul în care a decis să se căsătorească. Asta pentru că sora proaspetei sale soţii este unul dintre martori. Pentru ca familia să fie reunită, mirele a avut nevoie de acceptul Tribunalului Cluj de a se întâlni cu sora soţiei sale, în ziua nunţii, pe care l-a şi obţinut. Cei doi şi-au unit destinele sâmbătă, iar cununia religioasă a fost urmată de o petrecere unde au sărbătorit cu invitaţii lor. Printre aceştia s-a numărat şi Bogdan Baciu, tânărul suspectat că i-ar fi fost complice, informează libertatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News