Data actualizării:
Data publicării:

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut cu 30,7%, în primele 10 luni din 2022

Autor: Andrei Itu | Categorie: Economie
WhatsApp
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut cu 30,7%, în primele 10 luni din 2022 - Foto Pexels
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut cu 30,7%, în primele 10 luni din 2022 - Foto Pexels

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele zece luni din 2022, cu 30,7%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 6.175 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). 

Cele 6.175 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 35,060 milioane de dolari, cu 2,7% mai mic faţă de cel al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-octombrie 2021, de 36,028 milioane de dolari.

Au fost înmatriculate 652 de firme cu participare străină la capitalul social, în luna octombrie 2022

În octombrie 2022, au fost înmatriculate 652 de firme cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domenii de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în luna septembrie în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (24,69% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (21,78%), şi transport, depozitare şi comunicaţii (17,18%).

La finele lunii octombrie 2022, în România existau 243.022 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 67,162 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, însă cea mai mare valoare a capitalului social aparține firmelor din Olanda

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 51.579 (capital subscris de 4,009 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,599 miliarde de dolari, în 5.842 de firme.

Citește și - Crește numărul firmelor străine din țara noastră. Capitalul străin nou, mai mare cu 32,6%, în primele 9 luni din 2022

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele nouă luni din 2022, cu 32,6%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 5.523 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele 5.523 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 31,027 milioane de dolari, cu 6,2% mai mic faţă de cel al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-septembrie 2021, de 33,072 milioane de dolari.

În septembrie 2022, au fost înmatriculate 692 de firme cu participare străină la capitalul social



În septembrie 2022, au fost înmatriculate 692 de firme cu participare străină la capitalul social.

În funcţie de domenii de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în luna septembrie în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (26,73% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (21,82%), şi transport, depozitare şi comunicaţii (18,35%).

La finele lunii septembrie 2022, în România existau 242.370 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 67,005 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 51.476 (capital subscris de 4,015 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,574 miliarde de dolari, în 5.833 de firme. Vezi articolul inițial aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel