În cadrul interviului acordat vineri pentru Magyar Radio, Orban a arătat că decizia sa nu este una de retragere a taxei, ci de a o amâna pentru a o supune unor amendamente. Taxa va fi adoptată, "dar nu în această formă", spunea liderul FIDESZ. După sărbători, la mijlocul lunii ianuarie, o consultare națională va fi lansată pe internet, inclusiv despre aspectele financiare, a adăugat premierul ungur.
Însă un alt pasaj din discurul premierul Orban i-a înspământat pe maghiari. Analistul politic Zoltan Somogyi a remarcat asemănarea între cuvintele lui Orban și cele ale lui Janos Kadar, liderul Ungariei comuniste între 1956-1988. Somogyi l-a citat pe Orban ca spunând "nu suntem comuniști, vrem să guvernăm împreună cu cetățenii". Potrivit analistului, Kadar a spus odată într-un interviu radio "suntem comuniști, vrem să guvernăm împreună cu cetățenii", scrie Budapest Business Journal.
Zeci de mii de unguri au protestat duminică și marți pe străzile din Budapesta împotriva propunerii guvernului FIDESZ de a introduce o taxă de 150 de forinți per gigabyte. Inițiativa a fost calificată drept "o idee proastă" de către Comisia Europeană.
Băsescu îl apără pe Viktor Orban: Ungaria nu e neeuropeană
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024