"Nu se poate să inventăm noi vinovaţi doar pentru că USR vrea să se suie pe un val de suferinţă", spune Ionuţ Stroe, PNL. Vor mai fi demisii la vârf?
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
foto gov.ro
foto gov.ro
După demisiile lui Marius Budăi şi Gabriela Firea din Guvern, în plin scandal declanşat de azilele groazei din Ilfov, Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, lansează un atac la adresa USR. 

”În primul rând, trebuie spus foarte clar că, încă de la început, PNL a susţinut că vinovaţii pentru ororile întâmplate în acele azile trebuie să plătească, indiferent că vorbim despre nivelul politic sau administrativ. Declaraţiile făcute de premierul Ciolacu sunt unele foarte generale. Doar instituţiile abilitate care se ocupă de anchetă pot spune cine sunt cei responsabili. Nu putem însă vorbi despre o răspundere pauşală şi nu e acum momentul să facem un ping-pong de demisii. Există o răspundere clară şi la nivel politic, care s-a văzut prin cele două demisii din guvern. Nu trebuie să cădem în capcana USR care încearcă să facă să pară că toată lumea este de vină, doar pentru că încearcă ei să capitalizeze politic acest moment. Au existat demisii şi din guvern şi de la nivel administrativ şi în continuare este o anchetă în desfăşurare pentru a stabili cine sunt vinovaţii”, a declarat Ionuţ Stroe pentru news.ro, întrebat dacă este de acord cu solicitarea premierului Ciolacu pentru mai multe demisii.

Ar trebui să demisioneze şi Raluca Turcan?

”Procesul de schimbare a unui sistem greşit trebuie dus până la capăt, iar el trebuie să însemne implicarea societăţii civile şi a tuturor entităţilor care pot şi vor să-şi asume o misiune socială, precum grija faţă de bătrâni. Orice fel de insinuare pe acest subiect este forţată şi tendenţioasă. Nu poţi acuza un om doar pentru că a avizat din punct de vedere tehnic o clădire. Raluca Turcan a semnat avizul de acreditare care verifică dacă sunt respectate condiţiile de înfiinţare. Nu se poate să inventam noi vinovaţi doar pentru că USR vrea să se suie pe un val de suferinţă sau pentru că au greşit persoane apropiate PSD. Nu există simetrie în vinovăţie şi cetăţenii au înţeles asta. Semnarea acreditării este doar o formalitate administrativă. La acreditare se aprobă ca în spaţiul respectiv să se desfăşoare serviciile sociale pentru care are licenţe respectivul furnizor. Abuzurile au apărut după acreditare, după ce au fost aduşi beneficiarii”, explică purtătorul de cuvânt al PNL.

Marcel Ciolacu a cerut demisii ale unor preşedinţi de Consilii Judeţene. Ar trebui să plece Hubert Thuma? 

”Aşa cum v-am spus, trebuie să aşteptăm rezultatele anchetei pentru a stabili vinovaţii. Preşedintele CJ Ilfov a dat deja nenumărate explicaţii în acest caz. DGASPC Ilfov nu are atribuţii de control în cazul centrelor private, cum erau cele denumite ,,azilele groazei". Tot ce poate face instituţia este să monitorizeze centrele care sunt în subordinea lor. În plus, directorul general al DGASPC Ilfov, şeful DSP Ilfov şi şeful IPJ Ilfov au demisionat. Singura legătură a domnului Thuma este că este preşedinte de Consiliul Judeţean în locul unde s-a întâmplat, dar în rest nu putem crea false legături sau induce false responsabilităţi”, a declarat Ionuţ Stroe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel