Data publicării:
"Nu-l mai băga nimeni în seamă". Cum l-a cunoscut Oana Roman pe Cătălin Botezatu: "A fost primul moment în care am văzut un bărbat la fel de frumos ca tata"
Oana Roman a vorbit despre relația de prietenie pe care o are cu Cătălin Botezatu și a amintit de un moment foarte greu din viața acestuia, când toată lumea se îndepărtase de el.
"Ne-am cunoscut imediat după revoluție, în vara anului 1990. M-am dus cu Loredana și cu Țeavă la Festivalul de la Mamaia și în deschiderea evenimentului era o prezentare a Zinei Dumitrescu. Și eu eram cu Loredana în sală la repetiții. Acolo se repeta pentru această prezentare. Pe scări era Cătălin. Eu mă uit la Loredana și îi spun: Cine e băiatul ăsta? Zice că e un manechin.
Toată viața am crescut cu ideea faptului că cel mai frumos bărbat din lume e tata care și e, de altfel, foarte frumos. Și acela a fost primul moment în care am văzut un bărbat la fel de frumos ca tata și la care m-am uitat și am zis: uau! Acela a fost primul meu impact cu Cătălin, care era pe scenă. După aceea, evident că ne-am cunoscut și ne-am împrietenit și de atunci am rămas prieteni. Se fac 34 de ani”, a spus Oana Roman pentru ciao.ro.
"A fost o situație limită a lui. Nu-l mai băga nimeni în seamă"
Oana Roman a fost alături de Cătălin și în perioada de după ieșirea din închisoare, atunci când multe persoane se îndepărtaseră de el.
"Cred că a fost o situație limită a lui, în care el s-a bazat pe mine și pe foarte puțini oameni din jurul lui. În momentul în care a ieșit de acolo, de unde a fost fără voia lui și fără vreo vină reală și nu-l mai băga nimeni în seamă. Și îmi aduc aminte că ne-am dus la un restaurant și s-a așezat la masă și nu s-a așezat nimeni lângă el. Și m-am așezat eu, surorile Vlasov și cred că mai era Dana Săvuică, nu mai țin minte exact. În rest, nu s-a așezat nimeni cu el la masă atunci”, își amintește Oana Roman.
"Cătălin este lângă mine de fiecare dată când trec printr-un moment greu, chiar dacă nu ne vedem fizic. Mă sună, îmi scrie, pentru că știe că îmi place să citesc și că mesajele scrise pentru mine contează foarte mult, mai mult decât un telefon. Îmi scrie: “Sunt aici. Te îmbrățișez, sunt cu sufletul lângă tine. Orice ai nevoie, te rog, sună-mă”. Și știu că el este acolo și asta este foarte important”, a mărturisit vedeta.
În urmă cu 29 de ani, Cătălin Botezatu a fost arestat în Italia și închis pentru aproape un an, fiind acuzat de bancrută frauduloasă, potrivit adevarul.ro. După ce a vrut să se sinucidă, a fost extrădat şi adus în Penitenciarul Rahova.
Cătălin Botezatu a mai fost la un pas de sinucidere
De curând, designerul a povestit că a a vrut să-și ia zilele.
"Am vrut să mă sinucid. Da, din dragoste poți face orice. Penibil a fost ce am vrut să fac. Am făcut gesturi gen închiriat avion, mers până la Operă la Viena, până la Paris în locații de genul acesta. Da, le-am făcut, elicoptere, camioane cu flori, dar astea au fost ale tinereții valuri. Acum nu știu dacă ai mai impresiona o femeie decât dacă i-ai aduce un Hermes, un Birkin de 70.000 de euro sau poate acela de un milion din crocodilul acela special", a mărturisit Cătălin Botezatu pentru ciao.ro.
Chiar dacă a trăit povești de dragoste intense, designerul nu a ajuns niciodată în fața altarului. Și nu regretă.
"Cred că nu există om care să nu aibă regrete. Dar nu regret asta, pentru că am trăit aceste secvențe din viața mea în care da, mi-am consumat relații cu femei celebre. Nu cred că mi-aș mai dori acum să depind de cineva și să dau socoteală cuiva. Oricum și dacă aș fi fost căsătorit, tot la fel de independent aș fi fost", a spus creatorul de modă pentru sursa citată anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News