Data actualizării:
Data publicării:

"Nu aș mai pune bisturiul pe mine". Ruby, probleme după operația de mărire a sânilor: "M-am chinuit. Șapte ani am ținut ascunsă treaba asta"

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Ruby
Sursa foto: Facebook Ruby

Ruby a povestit că a trecut prin momente nu tocmai plăcute, după ce a luat decizia de a-și pune implanturi mamare. Artista regretă acum și nu ar mai face nicio operație estetică.

"Operația de rinoplastie m-a făcut să mă accept pe mine, să mă iubesc mai mult și a fost o alegere bună, pe când faptul că am apelat la implanturile mamare mi-a dat un pic de furcă. M-am chinuit niște ani, am ascuns asta de toată lumea. Da, dacă aș putea da asta înapoi, aș face-o într-o secundă. M-am confruntat cu probleme și pentru că nu am ținut neapărat cont de recomandările medicului. A doua zi după operație, am fost, la -16 grade, în piața din Iași, la concert. Au fost și greșelile mele în mare parte, dar nu era cazul nici să fac operația.

S-au prelungit problemele pe termen lung, pentru că aveam un implant care s-a răsucit și arăta destul de ciudat. M-am obișnuit cu asta, pentru că au fost vreo 7 ani în care am ținut ascunsă treaba asta. Mi-a fost teamă să mai fac ceva, nu am vrut să mai creez o problemă. După șapte ani, la recomandarea unei prietene, care mi-a arătat sânii ei și mi s-au părut cei mai frumoși sâni pe care i-am văzut în viața mea, am întâlnit-o pe doamna doctor. Am reușit să prind încredere că pot rezolva problema aceasta, am văzut și alte cazuri, mai nefericite decât al meu, și am zis că nu e așa grav, precum era în capul meu. Acum sunt bine, sunt bucuroasă, nu mai am probleme", a povestit Ruby, într-un interviu pentru viva.ro.

"Nu aș mai pune bisturiul pe mine"

"Vreau să fiu cumințică, pentru că am avut de tras. Și pentru că, de câțiva ani, m-am maturizat și m-am acceptat. Mă iubesc într-un fel de nedescris. Bineînțeles, sunt lucruri pe care le-aș schimba, dar nu aș mai pune bisturiul pe mine. Tot ce îmi doresc e să mă țin de sport, pentru că îți conturează o viață sănătoasă, întru totul. Sunt lucruri la care știu că trebuie să mai lucrez, dar am învățat să mă accept și cu celulită, să mă iubesc, să nu mă mai ascund. Nu e nimeni perfect, de ce aș fi eu și de ce să nu mă iubesc așa cum sunt?", a mai spus Ruby.

Vezi și: "Sunt niște lucruri..." Aroganțele lui Codin Maticiuc pe când avea 20 și ceva de ani: "Nu le-aș promova pentru copiii mei"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel