Data actualizării:
Data publicării:

Novak Djokovic, reținut și condus înapoi în centrul de carantină / Foto

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursă foto: Instagram Novak Djokovic
Sursă foto: Instagram Novak Djokovic

Novak Djokovic a fost reținut, sâmbătă dimineață, de autoritățile de frontieră din Melbourne. Sportivul a fost plasat în detenție, iar duminică va afla dacă va fi sau nu deportat din Australia. 

Autoritățile de frontieră din Melbourne l-au reținut, sâmbătă dimineață, pe Novak Djokovic. Sportivul a fost plasat într-un centru special pentru imigranți, la același hotel în care a fost reținut și prima dată. La Park Hotel, o unitate de cazare din Carlton, Melbourne, se estimează că se mai află alți aproximativ 32 de oameni, refugiați sau solicitanți de azi.

Avocații lui Djokovic au făcut apel, iar acesta se va judeca duminică, transmite BBC

Sârbul riscă deportarea după ce viza i-a fost anulată pentru a doua oară, guvernul etichetându-l pe bărbatul de 34 de ani drept o amenințare pentru sănătatea publică.

În schimb, dacă Djokovic va câștiga apelul în instanță duminică, va putea juca, luni, la Australian Open. Dacă ar câștiga turneul, Djokovic ar deveni cel mai de succes jucător de tenis masculin din istoria sportului cu 21 de titluri majore.

Viza de Australia i-a fost anulată pe motive de interes public

Ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, i-a anulat, vineri, viza de Australia liderului mondial, pe motive de interes public.

Astăzi mi-am exercitat puterea în temeiul secţiunii 133C(3) din Legea privind migraţia de a anula viza deţinută de domnul Novak Djokovic din motive de sănătate şi bună ordine, pe motiv că era în interesul public să fac acest lucru. În luarea acestei decizii, am luat în considerare cu atenţie informaţiile furnizate de Departamentul Afacerilor Interne, Forţa Australiană de Frontieră şi dl Djokovic, a spus ministrul Imigraţiei într-un comunicat.

Novak Djokovic, care deţine recordul de titluri de Mare Şlem câştigate (20), împreună cu Rafael Nadal şi Roger Federer, riscă să fie deportat, cu câteva zile înaintea debutului turneului Australian Open (luni), primul de Mare Şlem al anului, la care urma să joace în prima rundă contra conaţionalului Miomir Kecmanovic.

De asemenea, Djokovic, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre, poate primi interdicţia de a intra în Australia în următorii trei ani.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată. Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.

Sârbul a recunoscut, miercuri, că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel